Ce spun cititorii

Interviu pentru NATY BUDU-GRATI

Haideți să ne cunoaștem!
Scriitoarea… VICTORITA DUTU

  • 10 momente importante din viața mea (sau, dacă sunt, chiar și mai multe…).

1-Născută la Saveni, judetul Botosani…

2-Frați/surori…doua surori

3-În copilărie mă vedeam…nu am avut un astfel de vis.

4-Obiectul preferat la școală era…matematica

5-Ghidușia rămasă în memorie este …(la ce vârstă)…nu imi aduc aminte

6-Prima dragoste „am simțit-o” la vârsta de…14 ani

7-Autorul care m-a făcut să visez este…Sadoveanu

8-Cartea preferată este…Critica Ratiunii Pure, Immanuel Kant

9-M-am apucat să scriu (din motivul)… (la ce vărstă)…19 ani

10-Acum stau (unde)…Bucuresti

  • Prima mea operă scrisă este (și la ce vârstă)…19 ani, un volum de versuri, Spatii
  • Prima mea operă publicată este…Spatii, in 2003

(genul literar, de unde vine ideea, mesajul cărții, dedicația, titlul vine primul sau ultimul, mai importantă este emoția/mesajul/…) vine de la matematica. Primul este titlul aici, e vorba de spatii interioare ale constiintei, asa cum sunt spatiile in matematica. E doar o paralela dintre matematica si spatiul poetic.

  • Operele scrise la moment sunt (care sunt ele) … cinci, trei romane, o carte de filosofie si una de poezie.
  • Cea mai mare provocare din viața mea este (a fost)…sa invat matematica.
  • Cel mai mare critic al operelor mele…eu insami.
  • Iubitorii de carte pot procura cartea mea… de la mine cu autograf, le trimit cartea prin posta romana sau curier si platesc la primire sau prin transfer bancar. Cartile se mai pot procura de pe Amazon sau eMag.
  • Operă literară cu care mă delectez acum, când am un minut liber (dacă îl am) este …reciteasc in engleza tot ce am citit in romana, sunt la Sfantul Augustin.
  • Sportul și alimentația în viața mea…foarte importante. Trebuie sa le acorzi maxima importanta.
  • Acum scriu …un roman si il traduc in engleza in acelasi timp.
  • Personajele de sex opus mi se dau…din viata reala.
  • Cât de greu/ușor îmi este să trec de la opera scrisă deja la una nouă? Intotdeauna privesc in viitor. Conteaza ceea ce voi scrie. Imi pierd interesul pentru ce am scris.
  • Pasiunile mele sunt scrisul și ….pictura si muzica clasica si matematica.
  • Când scriu (e nevoie de liniște totală și multă concentrare /o fac cu muzica pornită / …)…doar liniste.
  • Slăbiciunile mele sunt… foarte multe
  • Activitatea mea poate fi urmărită de cititori pe …situl meu victoriadutu.com si pe internet, facebook, instagram, linkedin, youtube.
  • Literatură asemănătoare ca stilul meu (nu am întâlnit/ am întâlnit la…)…nu stiu sa spun.
  • Opera mea iubită este..poezia . scrisă de…Eminescu
  • Dacă aș avea şansa să călătoresc în timp şi spaţiu aș vrea să merg… (De ce?…) in viitor, este cel mai provocator.
  • Dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu vreun personaj literar, acesta ar fi… Socrate (De ce?…) este cel mai mare filosof al lumii.
  • O zi din viața mea …atunci cand imi folosesc timpul la maxim
  • În lumea în care trăiec îmi displace ..tot ceea ce este in afara celor zece porunci..
  • Editura cu care colaborez este.nu am in Romania, am AuthorHouse in America si Amazon..
  • Cum aș motiva o persoană să se apuce de citit ? Nu stiu. Trebuie sa vina de la ea din interior pornirea. I-as spune ca daca sunt liber sa fac ce vreau, adica sa fac rau, sunt liber sa fac si bine, deci pot sa imi fac acest bine pentru mine insami sa cintesc. Nimic nu este mai frumos pe lume decat citirea de carti. Poti ajunge la una pe zi.
  • Planurile/viziunile mele pentru frumosul viitor sunt…cartile si puicturile mele pe cre vreau sa le promovez peste tot in lume. Voi face cat de mult voi putea in aceatsa directie.

Și câteva cuvinte pentru toți iubitorii de carte …ni se spune mereu peste tot  ca trebuie sa fim noi insine si liberi. Cum poti sa fii asa fara de carte, de stiinta, de educatie. Fara morala si fara respect fata de tine si fata de altii? O intrebare as vrea sa le pun cititorilot mei. Cum va explicati ca traim in veacul celor mai mari descoperiri stiintificve si oamenii in marea lor majoritate urasc scoala, stiinta, eductia, instructia, morala, legea?  Ne bucuram cu totii de rezultatele stiitei dar oamenii de pe intreaga planeta urasc scoala, nu invata si nu stiu nimic despre stiinta. Urasc matematica spre exemplu, nu o invata. Urasc cartea si stiinta, cunoasterea in general si traiesc ca niste semianalfabeti. Sa iubesti cunosterea inseamna sa inveti. Oare de ce?

Incursiune in sfera vastitatii – „Ilinca”, proza scurta de Victorita Dutu

 27 septembrie 2013

Motto: “În mine e doar cer, e doar cer.” În volumul de proză scurtă „Ilinca”, Victoriţa Duţu aduce în prim plan simbolul încriptat. Ermetismul pe de o parte şi profunzimea acestei proze pe de altă parte, se concretizează în expresia amplă, dar şi în concetrarea de idei în care cuvintele şi simbolurile izbucnesc dintr-un spaţiu ascuns, uman şi infinit în acelaşi timp. Concizia Victoriţei Duţu reflectă o conştiinţă neliniştită, complexă şi vastă, aflată în căutarea unei lumi superioare celei existente. Scriitoarea se exprimă cu simplitate şi fiecare povestire ascunde sensuri figurate, metaforice, atent elaborate.

Victoriţa Duţu – pe scurt

Poeta şi prozatoarea Victorița Duțu debutează în august 2003, cu placheta de versuri “Spaţii”. Urmează volumele “Cuvintele”, “Vreau o altă lume”, “Călătoria gândului”, “Cea care aş fi”, “Singurătatea tatălui” şi “Izvoarele vieţii”. Poeta s-a născut pe 12 august 1971, la Podriga, în judeţul Botoşani. Absolventă a Facultăţii de Matematică şi a Facultăţii de Filosofie din Iaşi şi având un masterat în logică şi hermeneutică, Victoriţa Duţu este în prezent, profesor titluar de matematică, la un colegiu din Bucureşti. În paralel, aceasta realizează la TVRM Cultural şi Educaţional, emisiunea “Gândesti, deci exişti”. Anul 2009 i-a adus Victoriţei Duţu, Premiul Internaţional de poezie “NAJI NAAMAN”. Pe lângă literatură, televiziune şi munca de dascăl, Victoriţa Duţu mai are încă o preocupare – pictura.

„În haină de nuntă”

„Mâncarea aceasta mi-a fost dată din nou şi eu nu pot ajunge la ea, poate că nu pot să lupt pentru ea, m-am gândit eu”, spune autoarea. Hrana aceasta, despre care vorbeşte Victoriţa Duţu este împărtăşirea de destinul artistului, in speţă al scriitorului. Detaliile ce particularizează proza ei au o latură spectaculoasă. La acestea vin să se adauge tiparele ceremoniale ale desfăşurarii vietii cotidiene, plină de culoare şi de parfumul unei altei lumii, aşa cum este în „Căprioara”. De remarcat că în această povestire există posibilitatea imixtiunii ficţionalului, descoperit mai ales în finalul apoteotic: „Ilinca zbura cu sufletul şi plutea cu trupul prin zăpada care îi îmbrăca paşii şi gândurile în culorile ei transparente, spre mănăstirea de unde venise. Intră în biserică în haină de nuntă, pentru că începuse vecernia.”

„Acest mister”

În „Ilinca”, pentru autoare, “cerul continuă să fie… mai departe ca o salvare.” Pe baza acestei realităţi, Victoriţa Duţu construieşte imaginea, dar şi o acţiune ficţională, ce îi dezvăluie viziunea. „Eu chiar pictez în minte şi mă văd plutind undeva foarte departe în timp, în eternitatea memoriei şi a conştiintei mele, şi de aceea nu mă îndoiesc că aceste imagini o să le găsesc puse la locul lor şi peste câteva sute de ani când eu poate aş fi vrut să mă întorc, dar nu o s-o mai pot face pentru că atunci voi explora acest mister care acuma vine peste mine cu puterea acestui albastru.” Rod al imaginaţiei creatoare, misterul are la Victoriţa Duţu funcţie primordială, dând dinamism naraţiunii şi conturând personajele, surprizând starea momentului.

„Singura mea şansă este arta mea”

Destinul terestru al scriitoarei se suprapune până la un anumit punct cu cel al Ilincăi. În „Sentiment al vastităţii” de exemplu, zbuciumul scufundării în neant, în uitare, este depăşit prin artă, mijlocul prin care se produce fixarea eroinei în eternitate. „Dacă m-aş putea dezveli şi m-aş putea revărsa cu mintea mea asemeni unui film sau unei cărţi, oare cum aş putea să arăt cu atâtea imagini pe care niciodată nu aş putea să le mai scot din minte singura mea sansă este arta mea daca vreau sa trăiesc forma sublimă de exteriorizare.”

“Imaginea ferestrei”

În “Imaginea ferestrei”, lucrurile sunt reaşezate în ordinea firească şi bunul simţ are câştig de cauză, prin artă, în faţa iraţionalului şi agresivităţii societăţii. Doar astfel poate fi explorată lumea, iar mediul malefic, iraţional, pervertitor al imaginilor „care ne bulverseazã, care ne incitã, care ne provoacã, care ne umilesc, care ne fac sã vedem în noi doar o fiinţã decãzutã fãrã nici o posibilitate de salvare, de schimbare”, creând un absurd existenţial, este redus la nefiinţă.

„Imaginea care purifica”

“Arta, arta, aceasta este menirea ei, sã fie expresia acestei cãutãri a noastre, prin imaginea care purifica, nu imaginea care distruge, care ucide, care ne transformã în simpli utilizatori ai instinctelor.” Odată cu această definiţie a artei, a catharsisului, intrăm în domeniul poeticului, imaginaţia cititorului deschizându-se spre o realitate nouă, imposibil a fi devorată de timp, complet opusă materialităţii lumii.

„Pe fruntea unui gând şi în lacrima unei inimi”

În aceeaşi categorie a poeticului se încadrează şi povestirea „Floare de colţ”. „Atunci o minune se petrecu, în timp ce soarele o învăluia în lumina lui caldă inima ei înflori, înflori floarea de colţ, ce se prelungea, se prelungea devenind rază de soare călătoare spre stele. Floarea de colţ lăcrimă, lacrima deveni diamant ce cuprindea în el razele răsăritului de soare. Diamantul acela stă şi acum pe fruntea unui gând şi în lacrima unei inimi.” Scenă memorabilă, această înflorire are un sens profund, pentru că ne trimite cu gândul la viitor.

“A birut lumina”

Astfel, viaţa se dezvaluie cu cele două feţe ale ei – trecutul şi viitorul, întunericul şi lumina, profanul şi sacrul. Neliniştea generată de actul creaţiei este îmbrăcată în elemente religioase, semn că truda artistului preface urâtul în estetic, iar damnarea, teama de singurătate şi suferinţa sunt înghiţite de credinţa în Divinitate. “Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede porţiunea de foc printre nori, a răsărit soarele înante de a ajunge pe lac. A birut lumina, e ca apariţia ta, Dumnezeule în negura minţii mele de om muritor.” (“Ciocârlia”) Iluminarea spirituală este formula unui viitor în care vecinătatea cerului aprinde scânteia de divin din uman. Şi astfel, se întâmplă miracolul: “acesta este pânã la urmã infinitul, floarea aceasta care are rădăcinile în cosmos şi se lasă privită de mine.” („Sentiment al vastităţii”) „Acesta este pânã la urmã infinitul”, afirmă prozatoarea, iar între plus şi minus infinit, trăiesc cuvintele sale, întrupate în „puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a merge înainte, orice ar fi.”

…………………………….

2018

………………………………

Mari Vintila: Am terminat cele 2 cărți (Maria și Gabriel), au fost senzaționale, mai ales Gabriel, felicitări pentru felul în care ați împletit în ele, frumusețea sufletului curat, care cu răbdare și credință reușesc în viata și tinerețea! Dacă ați scris continuarea, o aștept cu nerăbdare!
Încă odată felicitări pentru felul în care scrieți și reușiți să ne captivați!

……………

Petru Androne : Mă onorează prezența dv în cercul meu de prieteni virtuali, putini dar cu suflet frumos.Sunt plăcut impresionat de cărțile dv, le citesc cu mare plăcere. Succes la cât mai multe romane !

………………………………….

Rebeca Vlasin Valean despre cartea de proza scurta”Ilinca”
Victoriţa Duţu – Ilinca
Explorări mentale în spaţiile egoului

„Deschide-mi-te, suflet, prin şapte ochi de flaut,”
(Tudor Arghezi, Nehotărâre )

Motivaţia care a făcut ca volumul Ilinca al scriitoarei Victoriţa Duţu să poposească în „cutia mea poştală”, îmi scapă cu desăvârşire. Dar cum întâmplările vieţii şi cu atât mai mult posibilităţile internetului ne pot rezerva surprize neaşteptate, nu voi încerca „despicarea firului” spre divizarea lui, ci acceptându-i farmecul culorilor de curcubeu voi căuta să răspund solicitării pentru a exprima un punct de vedere cu respect şi mai ales cu sinceritate.
Deşi nu mă pot vedea în postura de critic să dau sfaturi, să fac judecăţi de valoare şi cu atât mai puţin să pun rezoluţii incontestabile pe creaţiile scriitorilor, las aceste lucruri în seama marilor critici, dar, îmi voi îngădui totuşi după lectura cărţii, să formulez un punct de vedere, subiectiv se-nţelege, şi să aduc câteva precizări pe care le socotesc necesare, dar nu obligatorii. Autorul este şi rămâne stăpânul operei sale, îndreptăţit să hotărască ce, unde şi cât vor fi acceptate intervenţiile altora asupra textului.
Povestirile de proză scurtă cuprinse în volumul Ilinca, le-am receptat ca pe un exerciţiu ascetic, ca pe o meditaţie venită din experimentările adânci ale autoarei, încercând o autopurificare în urma unui exerciţiu de defulare şi analiză enigmatică prin – catarsisul prezentului – a întâmplărilor refulate probabil undeva în perioada copilăriei.
În cele mai multe cazuri pe eroii care populează povestirile Victoriţei Duţu, îi „întâlnim” în căutarea unei soluţii, pentru tratarea şi vindecarea sufletului lor lovit şi rănit în urma agresiunilor survenite de-a lungul timpului. Metamorfozarea, asceza şi zbaterile eu-lui par a se constitui în mijloace de luptă alese pentru a se elibera de efectele şi angoasele acumulate ca urmare a agresiunii răului, pentru a-şi salva în cele din urmă sufletul de sub imperiul distructiv al urii. Argumentarea ascezei ca mijloc de evadare din constrângerile apăsătoare şi vitregiile lumii materiale, facilitează totodată cercetarea şi cunoaşterea aprofundată a sinelui, pentru restabilirea şi iluminarea valenţelor lui.
Tema în sine şi modul de abordare mi se par un experiment interesant – o răscolire a străfundurilor eu-lui într-o spovedanie menită să-l exorcizeze şi să-i vindece rănile trecutului – ce tinde să evolueze într-un subiect tulburător.
Uşor inadecvate însă mi s-au părut frazarea, folosirea unor cuvinte cu semantică nepotrivită în relatarea întâmplărilor reale, imaginare sau în relevarea unor ipostaze, cuvinte care nu par a veni din sfera metaforelor sau a comparaţiilor ci vor să oglindească tablouri din sfera realităţilor fireşti. Dar, nu voi aborda totuşi aici într-o manieră amănunţită toate aceste lucruri, mărginindu-mă doar la semnalarea lor. Voi încerca să insist ceva mai mult pe analiza celor Cinci imagini ale conştiinţei din prima parte a volumului, propunând sugestii subiective se înţelege, izvorâte din dorinţa de a conferi acestor povestiri introductive şi poate prin extensie şi celorlalte, câteva grăunţe dătătoare de claritate şi cursivitate.
Parcurgând textul mi s-a părut că ar fi mai potrivit, ca în loc de numerotarea povestirilor care alcătuiesc cele „Cinci imagini ale conştiinţei” cu: Prima imagine, Imaginea a doua, … a treia şi aşa mai departe, să sugerez pentru fiecare imagine câte un subtitlu sugestiv:
Pentru Prima imagine – Perplexitate sau Subminarea încrederii.
Imaginea a doua – Revolta eu-lui sau, Debutul sentimentului de ură.
Imaginea a treia – Îndârjirea sau Mobilizarea pentru depăşirea dezastrului.
Imaginea a patra – Teama de eşec, Strunirea şi domolirea eu-lui.
Imaginea a cincea – Evadarea, sau, Detaşarea şi vindecarea de ură.
Despre maniera de formulare a moralei aş spune doar că e greu de crezut în dispariţia pur şi simplu, de la sine, a răului,… ci mai degrabă ieşirea pe cât posibil din sfera lui de influenţă sau mobilizarea unor mijloace adecvate pentru a reuşi să-l biruim atât în noi cât şi-n afara noastră. Deşi mai degrabă procedăm aşa cum afirmă Vasile Ghica „Moşim cu multă atenţie răul, apoi îl combatem cu toată mila.”
Doresc d-nei Victoriţa Duţu, spor şi inspiraţie în tratarea laborioaselor teme pe care le abordează.

…………………….

PAULA PACENCO despre cartea de proza scurta Ilinca

Concepută ca un buchet de povestioare scurte și esențializate, Ilinca ne transportă printr-o exprimare poetică, cu descrieri cinematice, într-un univers viu, cu acțiuni concrete și prezente care parcă se și întâmplă undeva pe măsură ce citești. Tematicile filosofice, centrate pe esența sufletului, sau religioase, cu tindere spre inocența copilăriei, sunt exprimate liber atribuind onestitate cărții. Autoarea are curajul de a aborda câteva din marile teme cum ar fi: binele și răul, condiția artistului etc..
Fără sa ignore dramaticul, textul manifestă tinderea spre bine. Astfel se induce o trăire specială care poate fi simțită doar citind. Datorită lejerității în exprimare, stilul în sine te menține curios.
Coperta ,,Van Gogh-iană” a cărții este ea însăși o poveste care dă tonul.
Impresia lăsată este că autoarea este o artistă completă care gândește, simte și exprimă viața.

Ilinca

Victorița Duțu dăruiește cititorilor un buchet de călătorii fantastice. Sub umbrela ficțiunii, regi și zei, artiștii și noi, oamenii simpli, ne unim și trăim marile ofuri și recompense ale vieții. Poveștile ne plimbă prin lumi familiare, pline de poezie, dramă și adevăr. Autoarea absoarbe, gândește și exprimă viață. Ilinca ne amintește o stare de a fi uitată în claritatea copilăriei.

P
Martie 2018

………..

Chitu Leonica despre romanul Luminile Dragostei:
Victoria Dutu: Va multumesc mult de tot. Am primit banii. V-a placut cartea „Luminile Dragostei”?
Chitu Leonica: L-am citit in 2 zile. Foarte, foarte bun romanul. Ai ce invata. Parca esti rupt de tot cand esti acolo in minunatele pasaje. Mi-a placut enorm. Va doresc clienti multi ca au ce citi din romanele bune scrise de dv d-na Dutu Victorita
Victoria Dutu: Va multumesc din suflet pentru tot.

………………………..

Mariana Duica: Despre romanul Luminile Dragostei:
Multumesc scumpo, am citit romanul primit:SUPERB:l-am citit cu multa atenție.Te pup,mergi înainte.

………………………..

Slovenczki Mariana: Eu am comandat”Luminile „si v-o recomand sa o cititi.

…………………………

…………………………

Niculescu Mariana Draga mea Victorita Dutu,scriu si eu cateva fraze despre operele tale si mai cu seama ,,Luminile Dragostei”la care mai am putin de citit;scrii foarte frumos si se vede legatura stransa intre pasiunea ta pentru pictura si cuvant;asa cum intr-o pictura culoarea si maiestria aduce misterul frumusetii,asa in cartea ta cuvantul si figurile de stil,detaliile,cuvintele traditionale,populare,slogane romanesti aduc frumusetea;cartea ramane o poveste de viata din care iesi luminat;in roman arati drumul greu pe care il face un artist roman(pictor)plecand in strainatate sa isi caute valoarea si sa ii fie rasplatita pasiunea pentru arta;in drumul tau am descoperit minunatiile Parisului,targuirl de pictura,catedrale,parcuri,mancare franceza,obiceiuri si am constatat ca si acolo pictorii isi vand pe un dolar fiecare tablou;pana in prezent am descoperit un personaj principal care esti TU si cateva auxiliare;imi amintesti de George Calinescu care scria cu multe detalii,descrieri si pe unii cititori ii incanta,iar pe altii ii obosea;sa srii in continuare,sa ai succes!sper sa te convingi ca intodeauna din arta nici nu te imbogatesti,ci ramai ,,un nume doar”!ma opresc!continui cand termin cartea…o seara buna!TE PUP!

…………………………

Elena Alexandrina Costin:
Despre „Anonima”: Frumosss…eu deja cu surpriza ma gasesc in paginile de inceput…multumesc nu m-as fi gandit …si pot spune ca fiecare pagina este o surpriza…va citesc scrierile cu drag…

………………………………

Mariana Vladut: Buna ziua draga doamna, sa stiti k mi-a ajuns si cartea Anonima , comandata pe amazon,scrisa la fel de frumos,k si cele care le-am luat din Romania. Inca nu am terminat-o,dar e minunata, asa cum ne-ati obisnuit cu modul dvs.frumos de a scrie, si …pe intelesul tuturor…felicitari
Victoria Dutu: Va multumesc din suflet
Mariana Vladut: Acum am comandat „Luminile Dragostei ” , o astept zilele astea

…………………………..

………………………

Chitu Leonica: IN CURAND AM SA VA CONTACTEZ SUNT ROMANE F B SI NU VREAU SA AM NICIUNA LIPSA IN BIBLIOTECA VA PUP

……………………

Niculescu Mariana : Buna Victorita Dutu,tu esti personajul cartii?esti subiectiva?este referioare la activitatea ta de pictorita si o iubire??!!am cautat un incipit si nu am gasit…incepi cu un drum spre Paris,un taxi,avion si termini cu o conferinta de presa si un al doilea persoanj ?despre pictura,matematica…..;cand o termin voi comenta pe pagina ta sa et citeasca si elevii tai care iubesc matematica,profesoara si scriitoarea Victorita Dutu;te pup! citesc in anumite zile…anii mei sunt de vina…

…………………………

Victoria Voinea: SUPER BUCURII …..ALE CELOR CE AU INTELES CE POATE FI O MINUNE …..CU PRET MIC SI VALOARE MARE ….!!!……

……………………..

Elena Olarean despre romanul Luminile Dragostei. Eu va multumesc din suflet am inceput sa citesc cartea si sunt plăcut impresionata D-zeu v-a înzestrat cu un talent de a asterne pe hârtie, minunat…va doresc sanatate maxima si sa ne încântați sufletele cu cat mai multe cărți.Respect !!!
……..
Niculescu Mariana: Buna Victorita Dutu,tu esti personajul cartii?esti subiectiva?este referioare la activitatea ta de pictorita si o iubire??!!am cautat un incipit si nu am gasit…incepi cu un drum spre Paris,un taxi,avion si termini cu o conferinta de presa si un al doilea persoanj ?despre pictura,matematica…..;cand o termin voi comenta pe pagina ta sa et citeasca si elevii tai care iubesc matematica,profesoara si scriitoarea Victorita Dutu;te pup! citesc in anumite zile…anii mei sunt de vina…
…….
Marioara P. : Da,vreau ROMANUL „Luminile Dragostei”Celelalte le-am primit.Scrieți minunat!Reverență, excelență!!!
………
Marilena Serban : Sunt foarte frumoase bine concepute
…….
Slovenczki Mariana: Eu am comandat”Luminile „si v-o recomand sa o cititi.
………
Chitu Leonica: F BUNE, SUNT F EMOTIONANTE, NU TI VINE SA LE LASI DIN MANA
………
Ioan V: Le-am cumpărat toate cărțile dumneavoastră pentru ca am simțit ca rezonez cu ideile și principiile morale, teologice, filozofice, psihologice… care străbat aceste minunate lucrări.
………..
Victor N: despre romanul Luminile Dragostei : Imi place carea.Buna seara!
…………
Dana F: despre „Anonima”: E minunata! Pe mine m-a fascinat stilul !
…………
Elena Alexandrina Costin Are loc asigurat si la mine-n biblioteca..sper sa nu ma uitati….noapte bunaaa….
Voda Ioan Vreau sa țin pasul cu tot ce scrieți și vreau să o cumpăr și pe aceasta. Noapte bună!
Victorita Dutu Ma simt atat de bucuroasa ca imi vine sa chiui de bucurie. Va multumesc mult de tot pentru aceasta sustinere atat de mare.
……….
Elena Mikolajetz Bunä seara si multumesc frumos..Eu am citit printe timp 87 File din Anonima …Foarte frumoase cuvinte si de apreciat! O searä mininatä sä aveti!
………
#carti #romane #books
Paula Moca: Am primit cadou de la fiul meu de Crăciun Anonima ,recunosc nu am avut timp de sărbători sa o citesc ,dar sa pt aceasta o sa îmi fac timp !
…………

Elena M: La multi ani!…Vä doresc un an nou fericit cu multe bucurii si multä sänätate! Pot sä vä spun cäci azi am ridicat Pachetul cu cartile…Nu am avut rabdare si am citit pinä la pagina 12 din cartea Anonima! Foarte interesant si frumoase cuvinte care mi-au dat si lacrimile…Vä multumesc din suflet!..Mult succes in continuare si o searä minunatä vä doresc!
V.D. va multumesc din suflet pentru aceste cuvinte minunate
Elena M: Bunä diminiata! Vä multumesc incä odatä si pot sä vä spun cäci mi-ati dat curaj sä citesc printre timp cärtile scrise cu cuvinte frumose si deosebite..Felicitäti si pretuire!..O zi minunatä..Vä imbratisez cu drag!

Marioara P. : Da,vreau ROMANUL „Luminile Dragostei”Celelalte le-am primit.Scrieți minunat!Reverență, excelență!!!

Marilena Serban : Sunt foarte frumoase bine concepute

Chitu Leonica: F BUNE, SUNT F EMOTIONANTE, NU TI VINE SA LE LASI DIN MANA

Slovenczki Mariana: Eu am comandat”Luminile „si v-o recomand sa o cititi.

*******************

2017

Elvira Militaru: Felicitarile, nu iti tin de foame
Esti o scriitoare de exceptie, prezinti viata reala in romanul Gabriel

Elena Olarean: Am citit cărțile Dv….mi au placut foarte mult…astept ,,Anonima”…Sărbători fericite !!

Tanta Guta: Buna dimineata scumpa doamna am reusit sa lecturez cele doua carti f interesante.ANONiMA o carte de meditatie cu gindul la religie si intradevar nu exista numai pamint ci si un cer albastru cu multa libertate . Exista UN TU-poemele mi-au placut-da exista acest -tu in jurul caruia noi toti ne rotim si privim cu credinta in D-Zeu.Felicitari si dupa sarbatori voi lectura si pe cele doua romane.Multumesc pt dedicatii si va doresc multa putere de munca sanatate si o zi linistita!Hanea Tinu: Buna seara! Ma bucura faptul ca am avut placerea sa citesc una din cartile d-voastra, mi-a placut .Va doresc multa sanatate, liniste sufleteasca si inspiratie! Cu stima, Hanea Tinu

Mariana Vladut: Buna ziua, multumesc frumos, eu le-am cumparat pe toate, astept sa mi le trimita prietena mea din Romania. Va multumesc si va doresc numai bine.
Victoria Dutu: Va multumesc din suflet pentru apreciere si sustinere
Mariana Vladut: Nu e nici un fel de problema, eu va multumesc din suflet ptr.mangaierea care ne-o oferiti noua,cititorilor,prin randuri minunate

Elena Ungureanu : Le am citit pe toate trei…
Gabriel..m a impresionat în mod special..
Dar toate sunt deosebite..
Vă mulțumesc că am avut placerea de a le primi,cu dedicație..
Mulțumesc ,că existați..
Aștept cu nerăbdare….altele..
O zi plăcută..!

Gabi Safca: O carte in care gândurile vorbesc si călătoresc spre Înalt..Toate acestea pentru că in toate ” există un Tu ” tainic și minunat in Iubire..multumesc

Voda Ioan: Am urmărit prestația dumneavoastră. A fost admirabila. De fapt ca și cărțile Gabriel și Maria. Am văzut în ele o fina radiografie a societății în care trăim și multe lecții de viață bazate pe teologie, filozofie, psihologie și nu numai. Succes în continuare. O zi frumoasa!

Isa Gheorghe: Bună ziua! Părerea mea este una foarte bună,foarte interesantă carte,religioasă și care îți dă de gândit,mi-a plăcut tare mult gândirea dumneavoastră! Aveți o minte foarte pătrunzătoare și liniștitoare.
Se poate să primesc și volumul al doilea? „Gabriel”?

Mariana Mihalcea: Va multumesc dn Vitorita. ..cartile dvs le-am cumparat. ..le-am citit. ..am fost multumita, frumoase romane. ..astept editia urmatoare. ..va multumesc frumos pupici 

………………………………………..

Stihuri despre Îndumnezeire și sfințenie – de Victoriţa Duţu

POSTED BY GABRIELA PETCU ON SEPTEMBER – 12 – 2013

Vicky1

„Era El și zbura împreună cu tine.”

Victorita Duţu este cunoscută iubitorilor de artă prin cărțile și tablourile ce îi poartă semnătura. În centrul creațiilor sale se află întotdeauna, o imagine și o idee. „Fără acestea două”, spune Victoriţa Duţu, „creaţiile mele nu se susțin, e ca la matematică, tot ce fac are la bază rigoarea matematică. Iar în pictură e la fel, dacă o pictură de-a mea nu are idee și nu transmite ceva, nu pot să pictez. E ca o demonstrație lăuntrică a unui ceva pe care eu îl caut și acel ceva nu poate fi decât frumos, întoarcerea la sacralitate, la templu, la veșnicie, la ordinea lui Dumnezeu, dacă lipsesc acestea, mă plictisesc.”

Să te privești în inimă

Poeta și prozatoarea Victoriţa Duţu debutează în august 2003, cu placheta de versuri „Spaţii”. Urmează volumele „Cuvintele”, „Vreau o altă lume”, „Calatoria gandului”, „Cea care aș fi”, „Singuratatea tatălui” și „Izvoarele vieţii”. Poeta s-a născut pe 12 august 1971, la Podriga, în județul Botoșani. Despre părinții ei, aceasta spune că sunt cei mai buni și mai curați părinți din univers. Absolventă a Facultății de Matematică și a Facultății de Filosofie din Iași și având un masterat în logică și hermeneutică, Victoriţa Duţu este în prezent, profesor titular de matematică, la un colegiu din București. În paralel, aceasta realizează la TVRM Cultural și Educațional, emisiunea „Gandeşti, deci exişti”. Anul 2009 i-a adus Victoriţei Duţu, Premiul Internațional de poezie   „NAJI  NAAMAN”. Pe lângă literatură, televiziune și munca de dascăl, Victoriţa Duţu mai are încă o preocupare – pictura. Despre această pasiune, Victoriţa Duţu afirmă: „Consider că mergem prea repede și nu mai avem timp să privim cerul, care se oglindește pe umerii noștri. Pictorița din mine consideră că trebuie să picteze și să arate oamenilor ce face, invitându-i printr-un gest : să te privești în inimă și apoi să faci această rotire, către umărul stâng unde este așezată lumina cerului și apoi către cer, iar pictura să devină zbor ca și rugăciunea, ca și visul, ca și puterea și forța vieții. Prin această întoarcere ochii devin curați și poți să vezi Adevărul, Calea și Viața.” De altfel, în opinia ei, toate realizările sale de până acum sunt foarte mari, pentru că sunt darul lui Dumnezeu și reflectă curăția oamenilor care au contribuit la aceste împliniri. Conștientă că de una singură nu ar fi putut să facă nimic,  Victoriţa Duţu spune că fiecare realizare a sa este extraordinar de importantă, pentru că a fost colosală la momentul în care a venit. Dincolo de toate însă, cea mai mare realizare a sa este puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a  merge înainte, orice ar fi.

vreau_o_alta_lume_1_

„Vreau o altă lume”

Volumul de versuri religioase “Vreau o alta lume”, semnat de Victorita Dutu cu pseudonimul Ilinca Natanael si aparut la Editura Anamarol, releva o poeta preocupata de dorinta de a depasi nivelul superficial al cunoasterii lui Dumnezeu. Volumul exprima conceptia autoarei cu privire la Creator, creatiune, nasterea din nou, puterea de a trai o viata cu Hristos si implinirea destinului crestin in ziua revenirii Mantuitorului. Victorita Dutu reda cu minutiozitate si intr-un registru grav, propriile cautari, zbateri, esecuri, sentimente de zadarnicie, experimentate pe calea descoperirii lui Dumnezeu. Finalul cartii are o nota apoteotica, aducand in prim plan  un tablou luminos, acela al certitudinii autoarei ca odata ce L-a gasit pe Cel din Vesnicii, va fi partasa si zilei marete a revenirii Sale. “Vreau o alta lume” este nu doar autoportretul spiritual al Victoritei Dutu, ci si o descriere versificata a drumului sau de initiere si alegere definitiva a valorilor crestine, ca optiune de viata.

“Doamne,… cum sa vin in libertatea Ta ?”

Dumnezeu este iubire si frumusete, de aceea tot ce a creat este desavarsit. Victorita Dutu intelege acest lucru, atunci cand afirma: “Cata frumusete, cata frumusete, Doamne”. In continuare, aceasta adauga: “Si cat de straina sunt eu de esenta ei!” Aceasta instrainare de esenta perfectiunii divine este din pacate, un dat al omului cazut in pacat, este insasi conditia sa pe acest pamant. Dintotdeauna, aspiratia spre perfectiune ne-a caracterizat, iar neputinta de a o atinge ne marcheaza in mod dramatic existenta. Poeta analizeaza si descrie cu detalii fine miracolul genezei: “Doamne, cosmosul intreg e creatia Ta,/ Tu le-ai creat, Tu ai creat stelele si lumina,/ Iar copacul acesta de care eu ma sprijin cu mana,/ Sunt martorii Tai, caci Tu ne-ai creat.” In mod paradoxal, tocmai noi, creatia Sa, suntem cei care in simbol, Il rastignim pe Cel ce ne-a dat viata, ori de cate ori Ii nesocotim vointa divina. “Nu Ti-a fost sila  de noi niciodata ?/ Cand ridicam pumnul inversunati,/ Gata sa Te lovim, gata sa Te ucidem ?” Fiul lui Dumnezeu S-a facut pentru noi, “om al durerii”, a coborat in aceasta lume plina de pacat si a acceptat sa moara pe cruce din iubire pentru umanitate. Victorita Dutu dezvaluie si reda cu sensibilitate si rafinament propriile reactii sufletesti profunde, in fata acestui gest suprem al Creatorului. Ea stie ca o totala comuniune spirituala cu Tatal Ceresc implica  starea de libertare deplina, adica eliberarea completa de pacat. Astfel, interogatia “Doamne, nu sunt libera,/ Cum sa vin in libertatea Ta ?”, are darul de a ne releva un suflet framantat de dorinta evadarii din firea pamanteasca si de setea de a se impartasi din Izvorul desavarsirii.

Cel pe Care eu Il caut

In acest context, devin semnificative sensibilitatea si subtilitatea cu care autoarea “vede” dincolo de ceea ce se vede. Cu ochii mintii, aceasta Il afla pe Dumnezeu in natura, are revelatia prezentei Sale in creatiune. “Vad cerul albastru ziua,/ Cerul instelat noaptea,/ Vad cerul innorat in furtuna/ Si razele soarelui de dupa nori,/ Alergand catre mine,/ Vad padurea ce se asterne la orizont/ Si ierburile inalte/ Ce-mi primesc pasii tematori,/ Dar dincolo de tot ce vad,/ Nu-l pot vedea/ Pe Cel pe Care eu Il caut !!!” Descrierea este simpla, clasica, menita sa ne descopere un Dumnezeu pentru care esteticul a fost si va ramane o preocupare majora. Imaginile sunt exuberante, bogate, primitoare, trimitandu-ne cu gandul la frumusetea paradisiaca. Paradoxal insa, in mijlocul unui astfel de Eden, poeta experimenteaza un acut sentiment de izolare, de instrainare, marcat de imposibilitatea de a-L descoperi in creatie pe Creator.  In continuare, autoarea persista in convingerea ca relatia ei cu Dumnezeu este departe de ceea ce ar trebui sa fie. Constienta ca nu a reusit sa atinga acea stare de puritate a sufletului pe care El i-o cere, Victorita Dutu surprinde in cateva versuri intreaga substanta a unei imagini eronate, false cu privire la ceea ce ar trebui sa fie legatura omului cu Creatorul sau. “De ce caut mereu cuvinte mari,/ Ca sa nu Te pot exprima,/ Prin care sa nu inteleg nimic,/ Sa ma ratacesc/ Si nici eu nu mai stiu unde sunt.” Aceste “cuvinte mari” indica tocmai absenta sentimentului autentic de veneratie fata de Cel Atotputernic si vorbeste despre faptul ca poeta, opera mainilor Lui, se afla inca, in conflict cu El – acel conflict primordial, trait de primii parinti dupa caderea in pacat. Cuvintele mari au rolul de a dezvalui golul pe care autoarea il poarta in suflet, dar si orbirea spirituala ce o conduce la ratacire, la imposibilitatea  identificarii si pastrarii unor repere spirituale clare.

picturi-de-victorita-dutu-decembrie-TX184433GF

“Tu, cu bratele intinse spre mine”

Din fericire insa, Victorita Dutu are certitudinea ca orbirea spirituala se poate vindeca. Sfanta Scriptura spune ca daca ochii nostri interiori ar fi deschisi, separarea dintre realitatea pe care o percepem si cea care ne este ascunsa, ar disparea. Abia atunci, L-am descoperi cu adevarat, pe Dumnezeu. “Parca  toata creatia Ta/ As vrea s-o dau la o parte,/ S-o dau la o parte,/ Ca pe-o perdea,/ Iar dincolo de ea ai fi Tu,/ Ai fi Tu cu bratele intinse spre mine.” Dumnezeu este dispus sa il primeasca pe pacatos, “cu bratele intinse”,  asa cum a facut-o in vremurile Vechiului Testament, cand le-a oferit lui Adam si Evei, fagaduinta unui Mantuitor si tot astfel cum in timpurile Noului Testament, Isus ne-a cuprins pe toti, in rugaciunea Sa din Ghetsimani.

Ca eu sa Te pot vedea

“Totul incerc sa indrept catre Dumnezeu. El este singurul care este si toata creatia Lui poarta pecetea Sfintei Treimi, adica si noi. Nu e frumos, ca omul a primit porunca de la Dumnezeu sa fie fericit?”, spunea Victorita Dutu. Ca o prelungire a acestui gand, ea adauga in “Vreau o alta lume”: “Creatia Ta e asemeni muntelui/ Ce sta maret in fata mea/ Iar Tu imi ceri sa am atata/ Incredere in Tine , atata iubire/ In iubirea Ta , incat, incat/ Sa-i cer muntelui sa se arunce/ In mare si el ma va asculta,/ Adica sa se dea la o parte/ Din fata Ta, ca eu sa Te pot vedea!” Muntele este un simbol esential in Biblie, iar muntii necredintei sunt cei care ne impiedica sa Il vedem pe Dumnezeu, sa ajungem la El. Este impresionanta aceasta metafora prin care Victorita Dutu prezinta tarele fizice si spirituale ale omului nerenascut. Ceea ce Mantuitorul ne spune ca nu este un obstacol – “Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati spune muntelui acestuia arunca-te in mare si el s-ar arunca” – noi transformam intr-un impediment. Ceea ce este de fapt, o invitatie la cunoastere si la a experimenta puterea Lui vindecatoare, noi prefacem intr-o stavila catre desavarsire.

« El trebuie sa creasca,/ Iar eu trebuie sa ma micsorez. »

Preocuparea poetei de a-L cunoaste pe “Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” este intensa. Insa atata timp cat pacatosul nu se naste din nou”, deci nu primeste o inima noua, el “nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3,3). Ceea ce este bun in noi nu este suficient pentru a obtine neprihanirea. “Caci omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste” (1 Corinteni 2,14), spune Sfanta Scriptura. Iata de ce, Victorita Dutu declara, cu o sinceritate dezarmanta, menita a-i demonstra apartenenta la cercul celor care desi au convingerea ca Hristos este solutia, inca mai au de dat o lupta cu firea pacatoasa – “Cuvintele astea pe care nu le inteleg,/ Nu le pot trai, nu le pot rosti:/ « El trebuie sa creasca,/ Iar eu trebuie sa ma micsorez. » Aceasta experienta nefericita nu este ceva nou. Apostolii insisi au avut de dus o batalie cu eul personal, cu disperarea si dezamagirea izvorate din neputinta de a veghea macar un ceas. Victorita Dutu puncteaza exemplar ideea ca incapacitatea de a ramane treaz, adormirea spirituala, caracteristica omului de la timpul sfarsitului, denota un univers interior marcat de absenta elementului spiritual. Somnul in sine inseamna stagnare, imposibilitatea de a avansa, deconectarea de la Sursa puterii. Atunci cand tinta ta este sa atingi “varful muntelui”, sa te intalnesti cu Creatorul tau, sa te familiarizezi cu absolutul in viata de credinta, somnul – acelasi somn cu cel al ucenicilor pe cand se aflau in Gradina Ghetsimani – denota lipsa totala de interes fata de inalta chemare primita. “Plangeam si mergeam iar disperarea/ Crestea in mine si mi-a venit sa adorm/ La radacina unui stejar,/ Cand am auzit deodata un glas:/ “De ce dormi, nu ai voie sa dormi,/ Aici nimeni nu doarme,/ Pana in varful muntelui nu ai voie sa dormi!”

zbor-iubire-victorita-dutu

“Starea aceasta/ E asemanatoare invierii!”

Ca sa te vezi “in varful munteului”, nu trebuie sa fii neaparat un titan al credintei, este suficient harul. Caci numai prin har putem fi salvati si aceasta nu vine de la noi, ci este darul fara plata al lui Dumnezeu. In antiteza cu trairile intunecate de pana acum, marcate de indoiala si de zbucium sufletesc, lumea infatisata de autoare dupa ce eul personal a fost zdrobit, reflecta frumusetea si armonia. “Doamne, cat de fericita sunt astazi,/ Cata bucurie imi aduce singuratatea mea,/ In liniste ma gandesc la Tine/ Si cata pace are sufletul meu,/ Nu mai plange cu atata durere/ Ca atunci cand eram/ Numai eu singura pe pamant/ Fara Domnul , orfana de tot ,/ Fara nici o mangaiere in suflet.” Fericirea ce isi are sursa in Cel Atotputernic este surprinsa ca o traire aprofundata, in care elementul senzorial este amplu dezvoltat. “Doamne, ce fericita sunt/ Ca Tu esti, ca Tu ai inviat,/ Ca Tu esti viu,/ Cã Tu inviezi mereu/ In inima noastra,/ Pentru ca Tu poti sa vii/ Cu mine in camera mea” sau “Pana cand…/ Pana cand floarea va veni  spre mine?/ Si eu stateam sub apa,/ Venea o floare si-mi inunda ochii../ Si-mi spala picioarele/ Picioarele pline de colb,/ Pline de namol…/ Si mainile mele, si fata mea…/ Si m-am uscat in razele soarelui/ In razele soarelui m-am uscat!/ Starea aceasta/ E asemanatoare invierii!”

Ziua cea mare

Bucuria in Dumnezeu are ca finalitate ziua revenirii Lui. Intreaga noastra pregatire se va concretiza, va prinde forma si contur atunci cand ne vom afla alaturi de El, in casa Sa. “O, Doamne, ce minunat va fi atunci,/ in ziua cea mare, cand totul va fi nou,/ Cand va fi sarbatoare si vom zambi iarasi,/ Dar voi zambi pentru prima oara,/ Caci sunt in casa Ta, caci Te iubesc./ O, Doamne, ce fericire,/ Sa plutesc in jurul Tau, sa Te privesc,/ Cum nu am putut niciodata sa Te vad.” Certitudinea faptului ca Il vede pe Dumnezeu ii da poetei puterea de a vizualiza cu ochii mintii si de a zugravi momentul intalnirii cu El. Aparitia curcubeului, simbol al deplinei impacari, anunta restabilirea ordinii normale a lucrurilor si este o ilustrare plastica a binecuvantarii ce vine de la tronul Sau. “Iti dai seama, Doamne,/ Noi doi si cu oamenii/ Impreuna vom pluti/ Si vom dansa/ Asemeni ploilor/ In zborul curcubeului/ Si asemeni privirilor ce/ Te vad.”

“Doamne, Tu esti !”

Este magistral modul in care Victorita Dutu reuseste sa reconstituie imaginea lui Dumnezeu si imaginea omului edenic. Dumnezeu Se recomanda pe Sine “Eu sunt”, iar poeta are capacitatea de a decodifica semnificatia profunda a acestor cuvinte, atunci cand le reia si le reda rostite din perspectiva omului muritor, ajuns nemuritor, ca beneficiar al vietii vesnice. Vorbele prin care Dumnezeu se recomanda sunt rasturnate asemenea imaginilor rasfrante intr-o oglinda. “Pentru totdeauna acasa, acolo unde/ Iubirea pluteste peste tot/ Si unde Tu ne astepti cu bratele deschise/ Pentru imbratisarea iubirii/ Ce ne-am dorit-o si pentru care am ratacit ,/ Ce fericita voi fi atunci , Doamne,/ Cand Te voi privi in ochi/ Si – Ti voi spune insfarsit/ “Doamne, Tu esti !”” Acest “Doamne, Tu esti !” este exclamatia omului care a experimentat deja, pacea in Domnul. Isus este Izvorul bucuriei, pacii, odihnei, fericirii.

Dumnezeu inca ne mai asteapta

“Vreau o alta lume” ne propune o altfel de fericire, complet diferita de fericirea nesigura si trecatoare pe care o da acest pamant cazut in pacat. Bucuria si fericirea in Domnul inseamna sa bei apa vietii si sa renunti la fantanile crapate ale lumii – “Si mergeam in vis spre izvorul meu…/ Apa…apa…/ Apa izvorului meu imi inunda privirile,/ Imi spala ochii,/ Imi spala picioarele!/ De ce Dumnezeule,/ Caram apa asta in mine?/ De ce, de ce o caram Iisuse?/Si o beam, o beam,o beam…/Si simteam ca insetez…/ Insetez, insetez mereu?!…” Volumul Victoritei Dutu este o chemare indemn pentru fiecare dintre noi de a renunta la calitatea de fiu ratacitor. Dumnezeu inca ne mai asteapta, iar decizia ne apartine. Abia atunci, El va lucra in noi si vointa si infaptuirea. Abia atunci, El va creste, iar noi ne vom micsora si totodata, vom evolua “in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4,15).

OCTAVIAN CURPAS

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

…………………………………………………..

Cronica de Carte: „Gabriel” de Victorita Dutu – Lucian Gruia

0By Editorial Staff on March 11, 2016Cultural

Victoriţa Duţu a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesor de matematică şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale.

Tablourile sale reprezintă astre, cruci, pe Iisus răstignit, pe fecioara Maria, pomi din grădina Raiului etc, toate având un bogat fundal celest. De altfel, unul din personajele principale ale romanului Gabriel (Ed. Carolina, Cluj-Napoca, 2015), pe care îl comentez în continuare, Maria şi ea pictoriţă, afirmă că cel mai important lucru pentru artistul plastic este să reprezinte cerul specific modelului. Cu alte cuvinte, pictorul trebuie să caute relaţia omului cu transcendentul: „Da, eu cred că un artist adevărat asta ar trebui să facă, să aducă cerul pe pânzele lui ca să-l arate oamenilor. Da, oamenii de acum au nevoie ce cer şi de lumină, (…) da, pentru că noi purtăm ceva ceresc în sufletul nostru care este nemărginit.” Din acest punct de vedere, Maria are chiar o relaţie specială cu Dumnezeu. Credinţa ei este supusă unor probe iniţiatice şi până la urmă învinge. A fost măritată cu Mihai, un bărbat egoist, preocupat în exclusivitate de propria-i carieră. Soţul nu se preocupa nici de ea şi nici de fiul lor, Gabriel, născut fără esofag şi supus unor numeroase intervenţii chirurgicale. Urmează divorţul, după ce, colac peste pupăză, soţul îşi îmbolnăveşte soţia cu o boală venerică, iar aceasta, prin laptele supt, îi transmite microbul şi micuţului Gabriel.

După aceste nenorociri, Rafael, un profesor de matematică, o descoperă pe Maria, leşinată pe o bancă în parc, în apropierea Spitalului Universitar, unde îi era internat copilul, şi o duce la urgenţă. Dragostea lor se înfiripă la prima vedere. Rafael fiind şi el cast şi credincios, potrivirea lor va fi perfectă. Discuţiile dintre Maria şi Rafael abordează în special problemele condiţiei umane contemporane şi teme religioase. Mihai, ateu prin excelenţă, sub impulsul dorului vrea să se apropie de familia pierdută dar se retrage sesizând armonia acesteia.

Maria şi Rafael vor mai avea o fetiţă astfel că familia se împlineşte. Dincolo de întâmplările dramatice, captivante sunt meditaţiile şi discuţiile dintre personaje, legate de problemele cotidiene şi religioase. Pentru Maria şi Rafael, viaţa de astăzi este decăzută, valorile sunt răsturnate, morala desfiinţată, corupţia în floare, dragostea a devenit o marfă, ne îndreptăm spre distrugere . Mihai este personajul care ilustrează decăderea, el care îşi va înfiinţa o firmă prosperă îşi cheltuie banii pe aventuri nocturne şi se poartă urât cu angajaţii săi. Pentru el contează doar câştigul şi satisfacerea plăcerilor animalice. A ajuns în această stare întrucât nu a urmat preceptele religioase.

Maria şi Rafael, în contrapartidă, se vor împlini asculând de cele 10 porunci şi practicând iubirea de semeni. Rafael este profesor de matematică şi scrie şi el literatură ca şi autoarea. Maria care pictează şi Rafael care scrie reprezintă fiecare câte un alter ego al naratoarei. Prima carte a actantului va fi un succes.

Personajele Maria şi Mihai sunt construite antagonist, Maria este altruistă, bună, credincioasă, delicată şi dedicată familiei pe când Mihai este egoist, violent, ahtiat după bani, ateu. Romanul este construit clasic, intriga o constituie nepotrivirea de carcter dintre Maria şi Mihai, punctul culminant îl reprezintă tentativa de sinucidere a Mariei care nu mai putea suporta situaţia familială şi lipsa de perspectivă de însănătoşire a băiatului, iar deznodământul, căsătoria fericită cu Rafael.

Stilul este modern, pendulând între agonie şi extaz, în funcţie de evenimente. Romanul reprezintă o pledoarie înfocată pentru credină, a celui care şi-a pierdut speranţa în oameni şi singura certitudine a rămas Dumnezeu. Şi după toate aceste probe ale suferinţei, totul se termină cu bine, Gabriel se vindecă şi i se naşte o surioară.

Astăzi, romanul Victoriţei Duţu, Gabriel, reprezintă o provocare. A face elogiul creştinismului, astăzi când credinţa este în declin, pare anacronic. Autoarea se dovedeşte tradiţionalistă, considerând valorile supreme: credinţa, familia şi morala. Ceea ce înseamnă normalitatea. Poate în viitorul apropiat, după atingerea ultimei trepte de decadenţă, omenirea va reveni la ceste valori. Cartea incitantă reprezintă o meditaţie dramatică asupra vieţii şi se citeşte cu interes.

Duţu, Victoriţa
„Gabriel” (roman) – Editura Carolina, Cluj-Napoca, 2015

Lucian Gruia
Bucureşti, 1 Martie 2016

……………………..

Publicat in 02 DEC. 2009 12:39 de OCTAVIAN DUMITRU CURPAS

„Spatii” de Victorita Dutu – Versuri despre „vesnicia coborâta printr-un cant”

Articol din sectiunea ACTUALITATECULTURADIASPORA{COMENTEAZA}

Tweet

Motto: „Vreau/ Sa pot/ Sa regasesc/ Visarea”

„Spatii”, volumul de debut al Victoritei Dutu, aparut la Editura Muzeului Literaturii Române în august 2003, impresioneaza prin discursul liric, în care viata este definita ca un fluviu ce curge neîntrerupt, în cadrul caruia existenta devine un simplu fragment, o ipostaza. Cultivând o poezie a trairilor profunde si zbuciumate, o poezie dinamica, în care imaginile sunt aranjate dupa un tipar dinainte stabilit, Victorita Dutu realizeaza în „Spatii” splendide meditatii, în care incertitudinile se împletesc cu motivul întoarcerii la viata, al renasterii, al descoperirii lui Dumnezeu. Scris pe un ton de confesiune, „Spatii” are ca imagine nucleu nostalgia cerului si autocontemplarea spiritului. Versurile emotioneaza prin nevoia de asezare sub semnul vesniciei, prin dorinta de a depasi tot ce se sta sub semnul efemeritatii. În „Spatii”, intrarea într-o zona sacra înseamna parcurgerea caii spre realitatea absoluta, opusa profanului, ce aduce cu sine purificare, reechilibrare, redobândirea puterii initiale. Meditatia religioasa, aspiratia la desavârsirea proprie, posibila prin descoperirea lui Dumnezeu, dar si rugaciunea vorbesc despre gasirea drumului spre întelepciune si spre liberatate, spre adevar.

Premiul International de poezie „NAJI NAAMAN”

Victori?a Du?u s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, în judetul Botosani. Licentiata a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si având un masterat în logica si hermeneutica, aceasta este în prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. Dupa placheta de versuri “Spatii” urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gândului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”.

Pe lânga literatura si munca de dascal, Victorita Dutu mai are înca o preocupare – pictura. Despre aceasta pasiune, poeta afirma: “Pictorita din mine considera ca trebuie sa picteze si sa arate oamenilor ce face, invitându-i printr-un gest : ”sa te privesti în inima si apoi sa faci aceasta rotire, catre umarul stâng unde este asezata lumina cerului si apoi catre cer, iar pictura sa devina zbor ca si rugaciunea, ca si visul, ca si puterea si forta vietii. Prin aceasta întoarcere ochii devin curati si poti sa vezi Adevarul, Calea si Viata.”

Anul 2009 i-a adus autoarei o importanta realizare – Premiul International de poezie „NAJI NAAMAN”. În opinia ei, toate realizarile sale de pâna acum sunt foarte mari, pentru ca reprezinta darul lui Dumnezeu si reflecta curatia oamenilor care au contribuit la aceste împliniri. Constienta ca de una singura nu ar fi putut sa faca nimic, Victorita Dutu spune ca fiecare realizare a sa este extraordinar de importanta, pentru ca a fost colosala la momentul în care a venit. Dincolo de toate însa, cea mai mare realizare a sa este puterea pe care i-o da Dumnezeu de a merge înainte, orice ar fi.

„… trebuie/ Sa devin/ Eu …”

“Consider ca mergem prea repede si nu mai avem timp sa privim cerul, care se oglindeste pe umerii nostri”, afirma Victorita Dutu. În „Cerc”, poemul cu care se deschide volumul „Spatii”, autoarea încearca sa priveasca cerul, într-o încercare de revenire la obârsie, care este de fapt, întoarcerea spre Dumnezeu. Versurile oglindesc universul spiritual al autoarei prin viziuni rasturnate, tragice, ale neputintei ce se transforma în negatie, într-o decadere a cunoasterii biblice, de la începuturi. Trecerea la ideea de zbor, de aripa se face încet. „Era în aripa mea/ Ochiul ce ma durea./ Zburam cu aripile strânse,/ Zburam cu capul plecat,/ Zburam cu mâinile-ntinse/ În zari…/ Spre El…” În aceeasi poezie, natura, imaginea lumii exterioare au rolul de a face sa izbucneasca deschideri ale interiorului, tributare introspectiei. Contactul cu natura este în primul rând vizual, iar plasticitatea cuvintelor emotioneaza. „Ruptura de deal/ Si muchii de sfera/ Vin spre mine/ Si m-alunga-n larg./ Hei, oglinda a marii…/ Nu ma primi !!/ Nu ma primi !!”

Spiritul inadaptabil, superior prin gândire al poetei, are constiinta lucida a desertaciunii. Geniul traieste nemultumirea, în raport cu planul existential. În „Poarta ce s-a deschis”, autoarea merge mai departe, pâna la sondarea straturilor subconstientului si constientului. „Daca ar fi sa adorm,/ M-as gândi,/ Ca ma voi trezi cândva,/ Departe în timp,/ În constiinta mea,/ Dar mie mi-e frica s-adorm,/ Mi-e frica sa ma las/ Într-un somn adânc,/ Mi-e frica de/ Uitare.” Autoarea noteaza cu minutiozitate gesturi, atitudini, emotii, framântari, folosind cuvinte ce sugereaza durerea si expresii ce confera o profunda pregnanta lirismului,. „Spre cevaul din mine,/ Si vântul îmi spulbera pletele,/ Si glasul cântat/ Ma trezeste din vis,/ Amintindu-mi,/ Ca trebuie/ Sa devin/ Eu …” („Ceva”) sau „Ochiul din aripa mea/ Ce ma durea , plângea.” (“Cerc”)

“Gândul pur”

De altfel, referindu-se la sine, Victorita Dutu spunea: “Totul încerc sa îndrept catre Dumnezeu. El este singurul care este si toata creatia Lui poarta pecetea Sfintei Treimi, adica si noi. Nu e frumos, ca omul a primit porunca de la Dumnezeu sa fie fericit?“ Iata cum reda poeta aceasta fericire: „Totul cânta si tace/ Ca-n vis,/ Dang, dang, dang,/ Cânta prin zapada/ Clopotul./ Cântare veche/ Învesmântata în alb./ O carte uitata/ În deal la izvor./ Si ma-nvârt,/ Si dansez/ În cântec de clopot.” („Ceva”) Natura, oamenii si sacrul dau marturie despre armonia desavârsita a cautarii si evoca patimile si nazuintele unui suflet însetat de lumina si mântuire. „Trebuie/ Sa ajung/ La/ Gândul pur,/ La/ Gândul pur…/ Cuvintele mele/ Au încetat sa mai fie./ Totul îmi cânta/ În privire si glas./ Eu plutesc în muzica din mine,/ Si privesc,/ Si privesc/ Si ma-nalt,/ Si ma-nalt/ Si nu mai stiu …” (“Ceva”)

„Flacara deveni rotunda”

În poemele Victoritiei Dutu, nostalgia pamântului se împleteste cu mesajele cerului. Versurile ei vorbesc despre împacare, despre miracolul dragostei pure, despre armonie. Peisajul interior face posibil ca ideea si sentimentul sa prinda forme. Poeta iubeste tot ce a fost creat de mâna lui Dumnezeu si se ancoreaza permanent în credinta, ca în poemul „Culori”. „Ma-nvârt într-un picior,/ Ma-nvârt/ Si ploaia cade/ Deasupra mea,/ Spalându-mi/ Praful/ De pe haine./ Hainele subtiri/ Si florile/ Primesc binecuvântarea/ Luminii./ Privesc spre cer,/ Primindu-mi/ Sarutul ploii” sau în “Cerc”, unde cercul devine simbolul perfectiunii. „O jumatate de flacara/ Ardea în jos peste flori./ Crengile se scurgeau în flacari/ Pe pamâtul arzând./ Ardea pamântul mereu,/ Vulcanic ardeau stelele,/ Visele…visele…/ Cealalta jumatate de flacara zbura./ Aripi cresteau prin locurile/ Unde ea ardea pamântul,/ Aripi cresteau cu fata spre luna/ Aripi cresteau/ Pe acolo pe unde zbura/ Si-n nebunia ei mare se izbi/ De cealalta jumatate a ei./ Lua foc tot pamântul/ Si-n aceasta ardere de jertfa/ Flacara deveni rotunda.” Arderea de jertfa ne trimite cu gândul la actul religios, la parasirea zonei profanului si întoarcerea la sacralitate.

„În cântec de clopot”

„E o dualitate pe care o traiesc zilnic si cred ca fiecare dintre noi traieste asa prin ascunsul din noi. O parte din mine a tâsnit în sus, catre cer, si cealalta e rostogolita în bolovanii calcati de pasii oamenilor, indiferenti la mersul lumii si al lor”, se confeseaza poeta. În stihurile Victoritei Dutu, firescul gândului si naturaletea expresiei dau valoare conduitei morale a crestinului, conduita din care face parte si rugaciunea. „Rugaciune/ Clopot/ Rugaciune/ Dangat/ Bate clopotul/ Suna clopotul/ Rugaciune/ Rugaciune.” Sacrificiul dureros si sfânt al Celui din Vesnicii, simbol al fortei morale si fizice, se regaseste în dangatul clopotului în fata cerului. Sunetul clopotului evoca ispita înfrânta, doborârea pacatului, conferind versurilor un sens special, o semnificatie morala deosebita. Asemenea unui cântec solemn ce trimite în sufletul cititorului emotii tulburatoare, dangatul de clopot evoca moartea pe cruce a Mântuitorului, care devine astfel, prototipul crezului crestin. „Totul cânta si tace/ Ca-n vis,/ Dang, dang, dang,/ Cânta prin zapada/ Clopotul./ Cântare veche/ Învesmântata în alb./ O carte uitata/ În deal la izvor./ Si ma-nvârt,/ Si dansez/ În cântec de clopot.” (“Ceva”) De asemenea, lumânarea este evocata ca simbol al iluminarii, al avansarii sub îndrumarea divina pe calea la capatul careia sufletul dobândeste linistea absoluta. „Lumânare/ Calauza de drum/ Lumânarea/ Ce lumina/ Drumul…” („Cerc”)

„Totul trece./ Totul ramâne…”

Dispozitia sufleteasca a poetei, imposibilitatea de a trai indiferenta si detasarea contemplativa indica faptul ca izvorul de apa vie din suflet, iubirea si devotamentul aflate în lupta cu raul si egoismul, cu ambitiile ce stapânesc lumea, vor învinge. „Lumea/ Nu e decât/ Un amalgam/ De simboluri/ Absurde./ Vesnicia/ Coboara/ Printr-un cânt,/ Ce a încetat/ Sa mai fie / Cuvânt.” („Poarta ce s-a deschis”) Ispita, raul pot fi biruite prin demnitate umana, prin hranirea din pâinea Evangheliilor. Sufletul poetei este framântat de constiinta tragica a pacatului originar, de realitatea propriei impuritati si tinde spre o lume alba, pura. Victorita Dutu ne invita la nasterea din nou a tot ceea ce este huma, a lutului, la puritatea ce triumfa asupra pacatului, la lumina ce domina întunericul, la raiul ce înfrânge iadul, la echilibrul ce biruie tentatia. „Stau/ În întunericul de catran/ Al încaperii mele/ Si astept/ Rasaritul soarelui./ Vad cum întunericul/ Se lumineaza încet,/ Dar sigur./ Semnalul cocosului/ Anunta sosirea zorilor,/ Ca o trâmbita puternica/ De lumina/ În întunericul ce-si revarsa/ Chipul în/ Oglinda/ Din odaia mea.” („Culori”)

Confesiunea lirica, jocul pictural al luminilor si umbrelor, încarcatura metaforica, poetizarea unor imagini biblice, abordarea unor teme precum suferinta, binele, raul, divinitatea aduc accente dramatice în „Spatiile” Victoritei Dutu. Spontaneitatea, firescul, inocenta, sentimentul de înstrainare, optiunea între real si ideal vorbesc pe de o parte, despre neputinta omeneasca de a-si depasi limitele în zborul spre înalt, iar pe de alta parte, despre libertatea launtrica. „E vesnica aceasta/ Contradictie,/ Ce ne framânta/ Pasii si gândirea,/ Ne-apropie,/ Ne desparte/ Si iarasi ne arunca-n/ Orizonturi departate.” („Poarta ce s-a deschis”) Autoarea cânta universalitatea trecerii, a curgerii, a efemerului raportate la eternitate. „Muntii rascoala muntii,/ Timpul rascoala vremea,/ Locul asteapta sa vina sfârsitul,/ Omul asteapta sa vina iubirea./ Totul trece./ Totul ramâne.” („Poarta ce s-a deschis”)

Asteptarea

Durerea este vazuta de Victorita Dutu ca un debut al frumusetii, al luminii. „Ochii vin spre mine/ Si genele ma dor,/ Ma doare tot,/ Inclusiv/ Bolta cereasca/ A visului meu.” (“Culori”) Lucrurile ce o înconjoara nu sunt reudse la simple elemente de decor, nu sunt dematerializate. De fapt, abstractizarea îi este straina poetei. În stihurile Victoritei Dutu, dorinta de materialitate ramâne covârsitoare si tradeaza o puternica si vie curiozitate intelectuala. „Privesc mereu/ La o poarta galbena,/ Deschisa/ Dar nu o pot trece,/ Pentru ca sunt/ Prea mult afara/ Si prea putin/ Înlauntru” (“Culori”) sau „Puterea/ De a gasi,/ De a gasi lucrurile din afara,/ De a le descoperi esenta,/ Esenta din launtru. ” („Poarta ce s-a deschis”)

Motivul asteptarii, specific romanticilor, folosit si de Eminescu, este preluat de Victorita Dutu în „Culori”. Impresia de ireal, de vis, imaginiea vizuala a portii mereu deschise vorbesc despre iluziile pierdute, despre imposibilitatea împlinirii idealului în aceasta lume imperfecta si ostila, despre inadaptabilitatea celui ce vrea „o alta lume”. „Asteptarea/ Îmi rastoarna gândurile,/ Devin o alta fiinta,/ Cu o alta minte,/ Ce-mi ascunde/ Propriile mele gânduri./ Mi-e frica/ De poarta/ Mereu deschisa,/ Pe care nu intra nimeni.”

Culoarea da forta si dramatism versurilor sale. Simtul estetic superior, viziunea starilor pure, contrastele au la baza ideea obtinerii adevarului, a cunoasterii paradisiace. Cromatica Victoritei Dutu denota fantezie si exuberanta. „Apele lacului/ La început luminoase/ Si apoi revarsate/ Spre albastru,/ Înconjurat de verde,/ Ce merge spre galben,/ Galben ce urca/ Spre violet/ Si apoi/ Spre albastru.” („Culori”)

„Noi nu putem cunoaste decât prin taina puterii Lui creatoare

„…Pamântul este creat de Dumnezeu si poarta pecetea Sfintei Treimi… Si m-am gândit la cele trei sageti de lumina care poarta în ele pecetea treiului, Ele ce ating devine lumina , putere, energie, forta, culoare , sens. Sunt doua sfere exterioare, una în întuneric, care abia se vede, si cealalta lumina de la aceste energii, este vorba aici de partea lumii care ne este noua aratata si daruita noua spre cunoastere, si cealalta parte care se ascunde, pentru ca Dumnezeu este infinit, dar noi nu putem cunoaste decât prin taina puterii Lui creatoare”, spunea Victorita Dutu. În lumina acestor cuvinte, poeta ne invita pe noi, calatorii în lumea poeziei, sa gasim intrarea într-un univers în care totul se descrie prin spatii. Nu ne ramâne decât sa trecem pragul si sa ne bucuram de imagini estetice de un lirism dens si luminos. „Poarta/ E larg deschisa/ Pentru calatori/ Dar asta e intrarea…” (“Culori”)

………………………………………………………………..

De vorbă cu poeta și prozatoarea Victorița Duțu, câștigătoarea Premiului Internațional de poezie „Naji Naaman”

Publicat pe 

Poeta si prozatoarea Victorita Duțu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   „NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.

“Tot ce fac are la baza rigoarea matematica.”

– Vorbeste-ne despre debutul tau literar. Cand si unde s-a produs?

– Simplu, m-am dus cu o prietena, la un targ de carte  tinut la Teatrul National, Bucuresti, m-am oprit la un stand, la intamplare, am luat o carte, am rasfoit-o, am inceput sa glumesc cu prietena mea si am aruncat intrebarea: “-Pe mine nu ma publicati?/ -Ba da, daca sunt bune, publicam./ -Si cum aflu daca sunt bune sau nebune?/ -Le aduceti la noi./ -Da, unde?/ -Le aduceti la noi, la Muzeul Literaturii./ -Si unde vine asta?/ -Aici, in Romana./ -Daca intreb, stiu oamenii?/ -Da stiu?/ -Cu cine am vorbit?/ -Cu Marin Codreanu./ -Bine, o sa vin.La revedere./ -La revedere.”

Dupa trei saptamani, i-am dus un manuscris acolo, domnului Marin Codreanu si a doua zi, m-a contactat si am publicat primul volum, la Editura Muzeului Literaturii Romane in colaborare cu Asociatia Scriitorilor, Bucuresti.

– Ce a urmat dupa aceea?

– Am publicat pana la opt carti, poezie si proza.

– Ce titluri de volume de poezie si proza care iti poarta semnatura ai dori sa ne prezinti?

– Cartea de poezie religioasa “Vreau o alta lume”. Apoi, romanul la care inca mai lucrez, de la publicarea primului volum pana acum, am ajuns deja la volumul sase.

– La ce concursuri de poezie ai participat? Cu ce rezultate? Prin ce crezi ca s-au remarcat creatiile tale?

– Anul trecut, am participat la un concurs de poezie al romanilor de pretutindeni, organizat de revista « Starpress », al carei director este doamna Ligya Diaconescu. Am castigat locul trei la acest concurs si am stat pe gratis , ca premiu de fapt, cinci zile, in statiunea Olanesti. A fost de vis. Si nu pot sa ii spun decat felicitari acestei doamne extraordinare, Ligya Diaconescu, pentru ca am devenit prietene, de atunci.

Creatiile mele prin ce s-au remarcat ? Vin intotdeauna, cu o imagine si o idee, fara acestea doua creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.

– La ce publicatii din tara si din strainatate colaborezi?

– In principiu, la cele care ma publica. „Romanian Times”, „Agero”, „Oglinda literara”, „Starpress”, „Cetatea lui Bucur”, „Vatra Veche”, „Observatorul”, „Opinia Teleormanului”  si multe altele, le prefer pe cele online, pentru ca au foarte multi cititori si raman, cele tiparite dispar si au un numar limitat de cititori. Insa nu imi place sa fac critica de arta, recenzii sau comnetarii la evenimente sau atacuri, asa cum se practica peste tot, ma plictiseste, vreau sa ma ocup numai cu ceea ce am eu de scris, atat. Daca ies din preocuparile mele, imi pierd libertatea si mie imi place sa fiu o fiinta libera si sa ma bucur de libertate la maxim, dar de una creatoare. Cea mai mare libertate e rugaciunea.

Cultura – o chestiune de voluntariat

– Cand ai inceput colaborarea cu televiziunea TVRM cultural si educational?

– Gratie doamnei Bondrea, care mi-a oferit acest post din septembrie 2008,  careia ii multumesc din tot sufletul pentru tot ce a facut pentru mine si pentru ca mi-a acordat aceasta sansa de a gandi si de a chema la dialog oameni care fac ceva pe plan cultural, spatiu care a devenit aproape in exclusivitate, o chestiune de voluntariat. E frumos, e un loc in care inteligenta si eleganta spiritului se vad si asta si vreau, pentru mine inseamna respiratie intelectuala si nu mai conteaza dezamagirile, conteaza unde trebuie sa ajung -la telespectatori, aceasta e esential.

– Ce este „Gandesti, deci existi”? Cand a debutat aceasta emisiune? Ce audienta are ? Ce topic-uri abordeaza?

– Invitatii emisiunii sunt scriitori, pictori, teologi, matematicieni, actori, balerini, oameni de cultura care vorbesc si incanta publicul cu realizarile lor, viata lor, stabilim o tema actuala si dezbatem acele probleme care ne framanta sufletul. Are o audienta foarte buna in randul emisiunilor culturale, e o emisiune care imi place.

– Ce face, concret, Victorita Dutu, la emisiunea “Gandesti, deci existi”?

– Pun intrebari, provoc la discutii inteligente, ma intereseaza spontaneitatea dialogului, in asta consta frumusetea, sa urmaresti felul gandirii unui om, aceasta e fascinant in emisiunea mea. Insa fiecare dintre noi, inclusiv telespectatorii, avem nevoie de rabdare.

– Vorbind la modul practic, in ce masura vezi ca pe o provocare aceasta emisiune?

– Practic, intalnesc foarte multi oameni, unii exceptionali, care au facut lucruri uimitoare in cariera lor si invat, invat si de la cei care ma dezamagesc, care au fata de mine o atitudine ostila, invat cum nu trebuie sa fiu eu. Cresti, intalnindu-te cu atat de multi oameni care vor sa traiasca asemenea unor adevarati oameni de cultura, care vor sa traiasca frumos, si asta ma bucura, si ii bucura si pe cei care privesc. In emisiune la mine vin oameni normali, ca noi toti, oameni necunoscuti, tineri si varstnici, dar care au ceva de spus cu mintea lor si prin creatia  lor si viata lor, asta este esential pentru mine.

„Eu pictez foarte mult in minte.”

– Ai ales pictura tot ca pe o provocare ?

– Nu, eu nu am inceput sa pictez decat foarte tarziu, nici macar nu am luat in serios pictura, cand eram la liceu. Am inceput sa pictez de la douazeci si unu de ani, si asta pe cont propriu, simteam nevoia sa fac asta, era prea multa matematica pe care o studiam, toata ziua eu nu faceam decat sa invat matematica, iar cand eram in liceu, nici macar o secunda nu m-am gandit ca eu as putea sa ajung sa pictez, pentru mine matematica era totul. Am inceput sa pictez de la geometrie, de la vederea spatiala din interior, simteam nevoia sa exteriorizez cumva, era prea sec ce vedeam, ce faceam, aveam nevoie sa exteriorizez ce purtam in interior, ma duceam la bojdeuca lui Creanga, in spatele ei, pe o banca, ma lungeam pe ea cu fata la cer si ma uitam printre crengile copacilor, si mi-am zis dintr-o data, ”aha, asta trebuie sa fac, imaginile astea sa aiba viata, sa prinda contrast”, si de aici, de la visul acesta, a inceput totul. Totul era geometrie pura, dar nici pana acum nu am ajuns sa redau in vreo pictura nevoia interioara de atunci, perfectiunea aceea, starea aceea care e alta si alta in mine. Inca nu am ajuns, mereu e launtrica, iar in spatele a tot ce traiesc e ordinea matematica, nu pot sa ma desprind de ea. Asta sa fie provocarea, de a picta ceea ce port in mine permanent si inca nu am pictat, inca nu… Tot ceea ce am pictat pana acum e palid fata de ceea ce vreau sa pictez, cu fiecare pictura nu fac decat sa ma apropii de necunoscutul acela, care e atat de frumos, dar e ca la matematica, infinit.

– Am remarcat de asemenea, ca in poemele tale se observa pregnant o anumita inclinatie spre plasticitate, spre elementul pictural. Pictezi in gand, atunci cand scrii sau scrii in timp ce lucrezi la un tablou? Unde se intalnesc si unde se despart cele doua pasiuni ale tale?

– Eu pictez foarte mult in minte. Pictez si cand stau cu ochii deschisi , daca am timp liber , o pauza de cinci minute, prefer sa inchid ochii si sa pictez, e ca un fel de terapie la violenta zilnica, la agresivitatea permanenta. Trebuie sa recunosc aici, ca toata viata noastra este o imensa pierdere de vreme, si cand zic asta, nu ma refer la ceeea ce facem concret, ci la ceea ce facem cu mintea, mintea sta, nu face treaba decat din cand in cand, in rest, din automatism in automatism, sta in pauza. Eu, din acest punct de vedere, imi folosesc mintea foarte putin. Extrem de putin, in rest, tot felul de nimicuri zilnice care ne incomodeaza si ne risipesc gandirea.

La mine nu e nimic separat, nu pot sa fac distinctie sau ruptura in forul meu interior, intre teologie, matematica, filosofie, poezie, pictura, gand, la mine sunt impreuna, in interiorul meu e un tot, e ca si cand eu as fi un lac in care curg mai multe izvoare. As vrea ca opera mea sa fie mai multe feluri de nuferi. Totul incerc sa indrept catre Dumnezeu. El este singurul care este si toata creatia Lui poarta pecetea Sfintei Treimi, adica si noi. Nu e frumos, ca omul a primit porunca de la Dumnezeu sa fie fericit?

– Cand ti-ai dat seama ca esti de fapt, un artist plastic in toata puterea cuvantului?

– Inca nu mi-am dat seama de asta! Eu merg spre asta.

„Energii creatoare”

– Ai vrea sa ne vorbesti despre tablourile tale, sa le mentionezi pe cele care iti sunt cel mai aproape de suflet?

– Da, as vrea sa vorbesc despre cele cosmogonice, pentru ca pornesc de la Geneza. As vrea sa vorbesc despre un tablou, „Energii creatoare”. La aceasta idee m-am gandit cativa ani de zile. Cum as putea sa fac o pictura in care, pornind de la geneza sa arat ca universul acesta fizic pe care il cerceteaza oamenii de stiinta, deci si pamantul, este creat de Dumnezeu si poarta pecetea Sfintei Treimi, cum as putea sa gasesc aceste simboluri. Si m-am gandit la cele trei sageti de lumina care poarta in ele pecetea treiului,  Ele ce ating devine lumina , putere, energie, forta, culoare , sens. Sunt doua sfere exterioare, una in intuneric, care abia se vede, si cealalta lumina de la aceste energii, este vorba aici de partea lumii care ne este noua aratata si daruita noua spre cunoastere, si cealalta parte care se ascunde, pentru ca Dumnezeu este infinit, dar noi nu putem cunoaste decat prin taina puterii Lui creatoare.

Asta am incercat sa redau. Dar pictura e matematica. Este extrem de geometrizata, dar plasticizata prin forma si culoare. E ceva frumos pentru mine , pentru ca imi exprima ideea, si-mi place, conceptualizez.

– Am putea spune ca pictezi in stil clasic in contextul artei moderne. Ce artisti te-au influentat si te-au inspirat?

– Sunt trei, Fra Angelico, Michelangelo si  Van Gogh. De la Van Gogh, scrisorile lui, am invatat sa pictez.

– Unde ai expus?

– In Bucuresti, de foarte multe ori, iar in afara tarii, in Elvetia si Polonia, In Elvetia, trebuie sa ii multumesc doamnei Marinele Safta, si in Polonia, domnului Cornel Calonfirescu, doua persoane extraordinare.

– Cine sunt pictorii alaturi de care ai expus?

– Am un grup de pictori, printre ei Reli Daniela Voicu, Rodica Voicu, Mirela Traistaru.

„Lumina de pe umarul stang”

– Ce este „Lumina de pe umarul stang”?

– Consider ca mergem prea repede si nu mai avem timp sa privim cerul, care se oglindeste pe umerii nostri. Pictorita din mine considera ca trebuie sa picteze si sa arate oamenilor ce face, invitandu-i printr-un gest : ”sa te privesti in inima si apoi sa faci aceasta rotire, catre umarul stang unde este asezata lumina cerului si apoi catre cer, iar pictura sa devina zbor ca si rugaciunea, ca si visul, ca si puterea si forta vietii. Prin aceasta intoarcere ochii devin curati si poti sa vezi Adevarul, Calea si Viata.”

– In poezia „E ca si cum eu”, din volumul „Cea care as fi”, afirmi: „M-as desparti pe din doua,/ Ca si cum un fulger/ Ar patrunde in stanca,/ Stanca s-ar crapa”. Ai avut o expozitie de pictura si poezie “ Punctul de la infinit”. A fost aceasta expozitie momentul unei dualitati – pe de o parte poeta, pe de alta parte pictorita Victorita Dutu – sau a marcat momentul unei simbioze intre cele doua arte pe care le practici?

– E o dualitate pe care o traiesc zilnic si cred ca fiecare dintre noi traieste asa prin ascunsul din noi. O parte din mine a tasnit in sus, catre cer, si cealalta e rostogolita in bolovanii calcati de pasii oamenilor, indiferenti la mersul lumii si al lor. La mine, in interiorul meu, lucrurile nu sunt separate, nu stiu cum sa explic asta.

„Noi traim in viitor, si nu in trecut”

– Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pana acum?

– Toate realizarile mele de pana acum sunt foarte mari, pentru ca sunt darul lui Dumnezeu si curatia oamenilor care au contribuit la realizarile mele, pentru ca nu as fi putut sa fac nimic de una singura. Fiecare realizare a mea este extraordinar de importanta, pentru ca ea a fost colosala la momentul in care a venit, ca sa o traiesc ca o binecuvantare de la Dumnezeu si m-a propulsat cu zeci de ani putere inainte, pentru ca noi traim in viitor si nu in trecut. Acum, cea mai apropiata realizare este premiul din Liban, cat ma bucur pentru asta, si ma bucur extraordinar de mult ca nu sunt singura, ca suntem atat de multi romani, ce frumos. Avem demnitate, putere, forta, suntem liberi. CE FRUMOS !!!!!!! Tacerea devine creatoare! Singuratea devine creatoare. Cea mai mare realizare a mea este puterea pe care mi-o da Dumnezeu sa merg inainte, orice ar fi. Nu-i frumos?

– “Asteptam ca timpul/ Sa se transforme intr-o raza de soare”, spui in poemul „Copilul din mine ma priveste din cer”. Cum se va transforma in viitor, timpul intr-o raza de soare, pentru tine, ce planuri ai?

– Sa nu renunt niciodata, la idealurile de la douazeci de ani. Sa le indeplinesc pe acelea.

– Cum iti petreci timpul liber?

– Nu am timp liber, pentru ca ma straduiesc sa-l flosesc integral si sa nu il pierd.

– Ce hobby-uri ai?

– Nu am asa ceva, am numai lucruri serioase, ma odihnesc muncind la altceva. A, ba da, ar fi unul, sa-mi conduc masina, imi place la nebunie! E un hobby?

– Pe 11 august 2007 ai lansat antologia de versuri „Drumurile vietii”. Unde se intersecteaza pentru Victorita Dutu drumurile matematicii, ale filosofiei, ale picturii si ale creatiei literare?

– In Drumul cautarii lui Dumnezeu si al urmarii lui Hristos.

– Ai un mesaj pentru cititorii nostri?

– Da, doua versuri dintr-un poet de care sunt indragostita: “Adevaratele infrangeri/ Sunt renuntarile la vis.” (Radu Gyr)

Victorița Duțu

www.phoenixmission.org

…………………………………………

Eliza Roha-cronică la “Există un Tu”

VICTORIȚA DUȚU și filozofia credinței

Volumul de poeme ”Există un Tu”, publicat la Editura Betta, București, 2016, al tinerei prof. Victorița Duțu, o situează pe autoare într-o altă sferă a creației poetice, de esență filosofică și religioasă. Victorița Duțu, profesor de matematică la un liceu din București, cunoscută, deopotrivă, ca pictoriță, poetă, prozatoare, eseistă, realizator de emisiuni TV, implicată în diferite activități culturale și membră ale unor organisme internaționale, este o figură reprezentativă pentru noua generație de intelectuali-artiști, prin originalitatea creațiilor sale artistice, cu tematică filosofică și religioasă și îngemănează în complexitatea personalității sale mai multe coordonate, potrivit cu studiile urmate, în principal: facultatea de matematică, facultatea de filozofie, studii de artă plastică, masterate, diferite alte cursuri din sfera umanistă. Toate acestea sunt alăturate, îmbinate pe un fond de adânc sentiment religios datorat educației primite în familie. Fiică de profesor și învățătoare, Victorița Duțu a manifestat de copil înclinații deosebite către literatură și pictură, către studiu și ortodoxie, reflectate mai apoi în creațiile sale plastice și literare. A obținut premii la concursuri literare din țară și străinătate, are numeroase tablouri expuse în muzee și galerii de pictură din țară și străinătate. Iată deci o personalitate complexă, tonică, ușor rebelă, deosebit de harnică și aplicată întrutotul pe activitățile cărora i s-a consacrat cu avântul nedisimulat al tinereții.
Consider noul volum editat un poem interesant prin tematica aleasă, originală, o configurare poetică de esență filosofică și religioasă, cu o încărcătură specială de iubire, tandrețe și smerenie închinată Divinității, totodată o geneză inedită a simbolurilor creației spirituale divine, chiar o invocare a binecuvântării.
Deși structurat pe categorii de idei, poemul, o continuă rugă, este unitar și coerent prin înlănțuirea firească a simbolurilor spiritual-divine care-l compun, a relațiilor dintre acestea, totul trecut printr-o gândire personală despre viață și univers. Ca într-o simfonie a naturalității poetice, poemul începe direct, mărturisind credința în puterea tutelară asupra existenței materiale : ”Există un Tu”, adică există Dumnezeu care ”(…) pășește tăcut/către fiecare privire/către fiecare pas/și drumul lăsat/în urmă/devine lumină”; apoi ne poartă în ideea Infinitului ca ”(…) o gândire/o stare a minții/(…) Făcând loc/Luminii/Ca-n ziua dintâi.”, mai apoi atenția o focalizează asupra Omului ”(…) cu sufletul Infinit/În infinitul/Tău”, urmând Lumina, Cosmosul, Cuvântul-”sămânță” ”Înfășat în lumină” sau ”Într-o taină/ascunsă/Ce se rostește/În interiorul/Trăirii/Făcând cu putință/Nașterea/Unui nou început.”
Urmează Ideea, Locul – ”vâsla/Care mă poartă/Pe valuri”, timpul, sufletul ”Doar călător/Entitate ascunsă/Cu înveliș/Uimitor al materiei vii”, Gândul, Existența, Cerul – ”etern în lume” ca ”Drum de infinit” pentru că, așa după cum spune poeta, ”Mintea e cerul/Sufletului/În mersul său/Către cel ce a/Construit cerurile/Ca trepte de foc/Către El”, Piatra ”în temelie/Ca o oprire/De infinit”, Cunoașterea, Crezul ”lumii/Înfășurat/În idei”, zidirea ”În pașii/Făcuți ieri/Și pasul de mâine transformă/Lumea de azi/(…)În toate/Spre casă/Cuvânt”, Casa-cuvânt ”…de/Astăzi/E pământul/Întreg/Călător/În drumul/Neștiut/Al infinitului”, Casa eternă ”(…)Înfășurată-n/Lumina/Celui fără/De început”, Casa tatălui, Casa din cer, Noua casă, Înțelesurile ”Ca niște porți/Rotitoare spre cer”, entități spirituale dăruite lumii de absolutul superior – Dumnezeu – ”Tu cel ce ești/Din toate în tot/Marele Tu al ei.”
Nu eludează nici importanța materiei ”Concretul de aici/(…) Căutător de/Sens în lumina/Născută din/Lumina pură” și a dezvoltării neîntrerupte pentru că ”Fiecare/Treaptă/E o facere/La fel ca/ Facerea/Dintru început.”
Ideea Dumnezeirii –”Puterea de-a privi/În cele ce sunt/Și-n tăria de-a fi/Ca la început/În lume”, a toate născute din vrerea și puterea sa – ”Lumea toată/E biserica Ta./Sufletul dănțuiește/În cele create/De Tine”, se repetă obsesiv, ca într-o litanie, ca o pioasă rugă înălțată și cuvânt de mulțumire adresat Divinității – ”ziditorul/Copacului” care ne-a creat și a creat spiritul însuflețitor al materiei.
Copertele întâi și a patra sunt illustrate cu reproduceri după tablourile poetei. La o privire atentă vom descoperi concordanța dintre conceptual pictural și cel poetic.
Victorița Dutu este o altfel de poetă, o altfel de prozatoare, o altfel de pictoriță, de parcă ar veni dintr-o altă sferă a creației artistice, profund evlavioasă, dăruindu-ne lumina purității sufletești și a credinței de nestrămutat în Dumnezeu și puterea sa atotcreatoare. Poemul se dovedește a fi un veritabil concept, un mănunchi de meditații filosofico-religioase exprimate direct, sobru și reverențios – metafora fiind expresia poetică a gândului, un drum subtil al autocunoașterii – pornind de la ideea că omul este sămânță divină, creat după chipul și asemănarea creatorului. Poeta se înalță deasupra suferinței și bucuriei omenești, deasupra trăirii materiale ce-a fost și care va să fie, cu toate valențele puterii sale de înțelegere, aducând un omagiu, un cuvânt de mulțumire, mărturisitor dar și rugă de suflet, sinceră, adevărată, confirmând condiția superioară a intelectualului din toate timpurile, indiferent de ”vremuri”, care nu-și vede locul în afara credinței creștine, urmând tradiția de nestrămutat a neamului său.
Eliza Roha,
18 martie 2016

Imagini inline 2

Exista un Tu -poeme de Victorita Dutu
in attach e toata cartea

Imagini inline 1

***

Acum infinitul este
Doar o gândire
o stare a minţii
Ce-şi făureşte căi
Şi infintul pătrunde
În simţirea firii
Făcând loc
Luminii
Ca-n ziua dintîi.

***

Există un Tu
la care lumea să
privească
există un Tu
în jurul căruia
lumea se roteşte
El păşeşte tăcut
către fiecare privire
către fiecare pas
şi drumul lăsat
în urmă
devine lumină

……………………………………………………………………
Va invitam sa vizitati Expozitia online de arta
VICTORIA DUTU
4.peisaje de toamna
victoritadutu@yahoo.com
0740.27.99.08

…………………………………………………………..

Acest e-mail nu este un spam. Este un e-mail de promovare culturala. Daca deranjam, un simplu reply este suficient pentru dezabonare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Victorita Dutu – Presedintele Asociatiei Culturale „Oriongroup” si Echipa manageriala.

Victorita Dutu (victoritadutu@gmail.com) Adăugare la contacte Atașare 25.03.2016 Semnalizare mesaj Documente, Fotografii
Eliza Roha-cronică la “Există un Tu” VICTORIȚA DUȚU și filozofia credinței Volumul de poeme ”Există un Tu”, publicat la Editura Betta, București, 2016, al tinerei prof. Victorița Duțu, o situează pe a
victoritadutu@gmail.com
…………………………………

joi, 4 mai 2017

Pictorita ingerilor, Victorita Dutu

Victorița Duțu este fascinată de doi pictori. Chiar până la obsesie!  Fra Angelico şi Rubliov… dar şi de Părintele Arsenie Boca, „părintele nostru”, cum îl defineşte artista căci „îngerii zugrăviţi de aceştia sunt ulutori, ating veşnicia”. Pictând îngerii, artista se gândeşte la omul nostru de astăzi, cât de curat şi de frumos trebuie să fie el şi cât de frumos trebuie să îşi ducă viaţa, că să stea ancorat în lumina lui Dumnezeu, care înseamnă viaţă.

Pentru ea, îngerii reprezintă puritatea şi forţa înţelegerii şi cunoaşterii. De altfel, se destăinuie artista: „Nu pot să fac o distincţie între pictură şi poezie, între matematică şi filosofie, între teologie şi frumuseţe pentru că toate sunt prezente în mine. Eu cred că sensul existenţei noastre este frumuseţea, este acea frumuseţe pe care Dumnezeu a creat-o şi noi suntem chemaţi să o trăim. Suntem creaţi de El prin frumuseţe pentru că Dumnezu este nespus de frumos. Dacă în lumea exterioară lucrurile sunt separate, vedem o distincţie clară între matematică şi filosofie, între algebră şi geometrie, între cuvânt şi culoare, între imagine şi o ecuaţie la mine e altfel”. Este motivul pentru care toate picturile artistei reflectă emoţii şi trăiri ce transced cuvintele poetice, abundând de figuri angelice, lucrări în care imaginile şi cuvintele se împletesc pentru a contura acea căutare pe care pictoriţa îngerilor o definește ca nevoia ei „de a şti şi de a cunoaşte”.

…………………………………………

Cea mai noua carte, de proza simbolica, publicata de Victoria Dutu in aceasta vara, intitulata “Ilinca” o puteti citi acum in varinata electronica daca dati CLICK AICI ( https://www.totpal.ro/wp-content/uploads/pdf/Victorita-Dutu-Ilinca-Proza-Simbolica-vol-9.pdf )

Celelate carti pot fi descarcate direct de pe situl-ul autoarei
http://victoritadutu.wordpress.com/despre-mine/
http://www.unioncont.ro/contact.html

=====================

DOSAR DE PRESA

Ilinca Nathanael ne incanta inima si sufletul

„Iubita, dar uneori neinteleasa de cei din jur, chiar de ea insasi, un artist-om cu dorinte, sperante, intrebari cu sau fara raspuns. Se descarca prin munca, se ia la tranta cu timpul, iubeste si iarta, se supara si culorile ii umplu sufletul de lumina trimisa vesnic de Dumnezeu”

Este parerea criticii despre Victoria Dutu, pe numele ei de artist complet Ilinca Nathanael, care bate la portile inimii noastre prin creatia sa. Absolventa a Facultatii de Matematica a Universitatii Al. I. Cuza din Iasi (cine spune ca stiintele exacte nu se impaca cu arta!?), absolventa a Facultatii de Filosofie a aceleiasi universitati, Ilinca este, deopotriva, matematician, poet, artist plastic si filosof. Cum oare poate fi un om atat de inzestrat, cum s-a gandit Dumnezeu sa dea atatea daruri unui singur om? Ei bine, poate ca stie El ca sufletul Ilincai este atat de mare, incat incap in el tot atatea daruri pe care, odata primite, stie sa le ofere cu drag, clipa de clipa, tuturor oamenilor. E preaplinul sufletului ei, care se revarsa si asupra noastra pentru a ne bucura, impreuna cu ea, de lume, viata, bucuriile si frumusetile fiecarei zile.
Artist plastic cu expozitii care incanta privitorul, Ilinca isi pune sufletul pe tava pentru noi. Dar nu numai pictura este darul pe care ni-l ofera cu bucurie – ea filosofeaza cu poezia, socoteste pe versuri, calculeaza prin filosofie si intreaba prin pictura.

Catre lumea perfecta
„In poze culorile sunt sterse, dar in realitate sunt vii si stralucitoare, tabloul este placut la vedere si incalzeste atmosfera din biroul sau camera in care ganditi, dormiti sau va odihniti, dand senzatia de zbor, de plutire, de vis catre o lume perfecta!” – este caracterizarea ultimei sale expozitii de pictura, care a avut loc in luna februarie, la Cercul Militar. Artista se pregateste acum intens pentru expozitia pe care o va avea, alaturi de alti pictori, in toamna, la Sankt Petersburg.
Ceea ce propune artista prin pictura ei este ideea ca arta din zilele noastre trebuie sa vorbeasca despre nevoia noastra de Dumnezeu, de absolut, de infinit, de ordine , de liniste, de armonie. Artistul trebuie sa lupte impotriva tendintelor distructive si haotice pe care le prezinta imaginea, sub toate aspectele ei, din zilele noastre. Asistam mereu la imagini care ne bulverseaza, ne agaseaza, ne scindeaza in interior, ne determina sa cadem dintr-o directie spirituala si fireasca intr-una pragmatica. Arta viitorului trebuie insa sa revina la ceea ce a fost ea dintotdeauna – mistica. O arta a templului unde omul mergea sa se reculeaga, sa se roage sa devina mai puternic. Arta nu mai trebuie sa vorbeasca despre disolutia eului, ci despre mantuirea lui.

Articol scris de Camelia Muntean revista “FELICIA”

……………………………….

Victoriţa Duţu – Există un Tu

Scris de Lucian Gruia……………………………………………………….

De vorbă cu poeta şi prozatoarea Victoriţa Duţu, câştigătoarea Premiului Internaţional de poezie “NAJI NAAMAN”

18 NOV 2012 BY M.GURZA, COMMENTS OFF

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   “NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.

“Tot ce fac are la baza rigoarea matematica.”

– Vorbeste-ne despre debutul tau literar. Cand si unde s-a produs?

– Simplu, m-am dus cu o prietena, la un targ de carte  tinut la Teatrul National, Bucuresti, m-am oprit la un stand, la intamplare, am luat o carte, am rasfoit-o, am inceput sa glumesc cu prietena mea si am aruncat intrebarea: “-Pe mine nu ma publicati?/ -Ba da, daca sunt bune, publicam./ -Si cum aflu daca sunt bune sau nebune?/ -Le aduceti la noi./ -Da, unde?/ -Le aduceti la noi, la Muzeul Literaturii./ -Si unde vine asta?/ -Aici, in Romana./ -Daca intreb, stiu oamenii?/ -Da stiu?/ -Cu cine am vorbit?/ -Cu Marin Codreanu./ -Bine, o sa vin.La revedere./ -La revedere.”

Dupa trei saptamani, i-am dus un manuscris acolo, domnului Marin Codreanu si a doua zi, m-a contactat si am publicat primul volum, la Editura Muzeului Literaturii Romane in colaborare cu Asociatia Scriitorilor, Bucuresti.

– Ce a urmat dupa aceea?

– Am publicat pana la opt carti, poezie si proza.

– Ce titluri de volume de poezie si proza care iti poarta semnatura ai dori sa ne prezinti?

– Cartea de poezie religioasa “Vreau o alta lume”. Apoi, romanul la care inca mai lucrez, de la publicarea primului volum pana acum, am ajuns deja la volumul sase.

– La ce concursuri de poezie ai participat? Cu ce rezultate? Prin ce crezi ca s-au remarcat creatiile tale?

– Anul trecut, am participat la un concurs de poezie al romanilor de pretutindeni, organizat de revista « Starpress », al carei director este doamna Ligya Diaconescu. Am castigat locul trei la acest concurs si am stat pe gratis , ca premiu de fapt, cinci zile, in statiunea Olanesti. A fost de vis. Si nu pot sa ii spun decat felicitari acestei doamne extraordinare, Ligya Diaconescu, pentru ca am devenit prietene, de atunci.

Creatiile mele prin ce s-au remarcat ? Vin intotdeauna, cu o imagine si o idee, fara acestea doua creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.

– La ce publicatii din tara si din strainatate colaborezi?

– In principiu, la cele care ma publica. „Romanian Times”, „Agero”, „Oglinda literara”, „Starpress”, „Cetatea lui Bucur”, „Vatra Veche”, „Observatorul”, „Opinia Teleormanului”  si multe altele, le prefer pe cele online, pentru ca au foarte multi cititori si raman, cele tiparite dispar si au un numar limitat de cititori. Insa nu imi place sa fac critica de arta, recenzii sau comnetarii la evenimente sau atacuri, asa cum se practica peste tot, ma plictiseste, vreau sa ma ocup numai cu ceea ce am eu de scris, atat. Daca ies din preocuparile mele, imi pierd libertatea si mie imi place sa fiu o fiinta libera si sa ma bucur de libertate la maxim, dar de una creatoare. Cea mai mare libertate e rugaciunea.

Cultura – o chestiune de voluntariat

– Cand ai inceput colaborarea cu televiziunea TVRM cultural si educational?

– Gratie doamnei Bondrea, care mi-a oferit acest post din septembrie 2008,  careia ii multumesc din tot sufletul pentru tot ce a facut pentru mine si pentru ca mi-a acordat aceasta sansa de a gandi si de a chema la dialog oameni care fac ceva pe plan cultural, spatiu care a devenit aproape in exclusivitate, o chestiune de voluntariat. E frumos, e un loc in care inteligenta si eleganta spiritului se vad si asta si vreau, pentru mine inseamna respiratie intelectuala si nu mai conteaza dezamagirile, conteaza unde trebuie sa ajung -la telespectatori, aceasta e esential.

– Ce este “Gandesti, deci existi”? Cand a debutat aceasta emisiune? Ce audienta are ? Ce topic-uri abordeaza?

– Invitatii emisiunii sunt scriitori, pictori, teologi, matematicieni, actori, balerini, oameni de cultura care vorbesc si incanta publicul cu realizarile lor, viata lor, stabilim o tema actuala si dezbatem acele probleme care ne framanta sufletul. Are o audienta foarte buna in randul emisiunilor culturale, e o emisiune care imi place.

– Ce face, concret, Victorita Dutu, la emisiunea “Gandesti, deci existi”?

– Pun intrebari, provoc la discutii inteligente, ma intereseaza spontaneitatea dialogului, in asta consta frumusetea, sa urmaresti felul gandirii unui om, aceasta e fascinant in emisiunea mea. Insa fiecare dintre noi, inclusiv telespectatorii, avem nevoie de rabdare.

– Vorbind la modul practic, in ce masura vezi ca pe o provocare aceasta emisiune?

– Practic, intalnesc foarte multi oameni, unii exceptionali, care au facut lucruri uimitoare in cariera lor si invat, invat si de la cei care ma dezamagesc, care au fata de mine o atitudine ostila, invat cum nu trebuie sa fiu eu. Cresti, intalnindu-te cu atat de multi oameni care vor sa traiasca asemenea unor adevarati oameni de cultura, care vor sa traiasca frumos, si asta ma bucura, si ii bucura si pe cei care privesc. In emisiune la mine vin oameni normali, ca noi toti, oameni necunoscuti, tineri si varstnici, dar care au ceva de spus cu mintea lor si prin creatia  lor si viata lor, asta este esential pentru mine.

„Eu pictez foarte mult in minte.”

– Ai ales pictura tot ca pe o provocare ?

– Nu, eu nu am inceput sa pictez decat foarte tarziu, nici macar nu am luat in serios pictura, cand eram la liceu. Am inceput sa pictez de la douazeci si unu de ani, si asta pe cont propriu, simteam nevoia sa fac asta, era prea multa matematica pe care o studiam, toata ziua eu nu faceam decat sa invat matematica, iar cand eram in liceu, nici macar o secunda nu m-am gandit ca eu as putea sa ajung sa pictez, pentru mine matematica era totul. Am inceput sa pictez de la geometrie, de la vederea spatiala din interior, simteam nevoia sa exteriorizez cumva, era prea sec ce vedeam, ce faceam, aveam nevoie sa exteriorizez ce purtam in interior, ma duceam la bojdeuca lui Creanga, in spatele ei, pe o banca, ma lungeam pe ea cu fata la cer si ma uitam printre crengile copacilor, si mi-am zis dintr-o data, ”aha, asta trebuie sa fac, imaginile astea sa aiba viata, sa prinda contrast”, si de aici, de la visul acesta, a inceput totul. Totul era geometrie pura, dar nici pana acum nu am ajuns sa redau in vreo pictura nevoia interioara de atunci, perfectiunea aceea, starea aceea care e alta si alta in mine. Inca nu am ajuns, mereu e launtrica, iar in spatele a tot ce traiesc e ordinea matematica, nu pot sa ma desprind de ea. Asta sa fie provocarea, de a picta ceea ce port in mine permanent si inca nu am pictat, inca nu… Tot ceea ce am pictat pana acum e palid fata de ceea ce vreau sa pictez, cu fiecare pictura nu fac decat sa ma apropii de necunoscutul acela, care e atat de frumos, dar e ca la matematica, infinit.

– Am remarcat de asemenea, ca in poemele tale se observa pregnant o anumita inclinatie spre plasticitate, spre elementul pictural. Pictezi in gand, atunci cand scrii sau scrii in timp ce lucrezi la un tablou? Unde se intalnesc si unde se despart cele doua pasiuni ale tale?

– Eu pictez foarte mult in minte. Pictez si cand stau cu ochii deschisi , daca am timp liber , o pauza de cinci minute, prefer sa inchid ochii si sa pictez, e ca un fel de terapie la violenta zilnica, la agresivitatea permanenta. Trebuie sa recunosc aici, ca toata viata noastra este o imensa pierdere de vreme, si cand zic asta, nu ma refer la ceeea ce facem concret, ci la ceea ce facem cu mintea, mintea sta, nu face treaba decat din cand in cand, in rest, din automatism in automatism, sta in pauza. Eu, din acest punct de vedere, imi folosesc mintea foarte putin. Extrem de putin, in rest, tot felul de nimicuri zilnice care ne incomodeaza si ne risipesc gandirea.

La mine nu e nimic separat, nu pot sa fac distinctie sau ruptura in forul meu interior, intre teologie, matematica, filosofie, poezie, pictura, gand, la mine sunt impreuna, in interiorul meu e un tot, e ca si cand eu as fi un lac in care curg mai multe izvoare. As vrea ca opera mea sa fie mai multe feluri de nuferi. Totul incerc sa indrept catre Dumnezeu. El este singurul care este si toata creatia Lui poarta pecetea Sfintei Treimi, adica si noi. Nu e frumos, ca omul a primit porunca de la Dumnezeu sa fie fericit?

– Cand ti-ai dat seama ca esti de fapt, un artist plastic in toata puterea cuvantului?

– Inca nu mi-am dat seama de asta! Eu merg spre asta.

„Energii creatoare”

– Ai vrea sa ne vorbesti despre tablourile tale, sa le mentionezi pe cele care iti sunt cel mai aproape de suflet?

– Da, as vrea sa vorbesc despre cele cosmogonice, pentru ca pornesc de la Geneza. As vrea sa vorbesc despre un tablou, „Energii creatoare”. La aceasta idee m-am gandit cativa ani de zile. Cum as putea sa fac o pictura in care, pornind de la geneza sa arat ca universul acesta fizic pe care il cerceteaza oamenii de stiinta, deci si pamantul, este creat de Dumnezeu si poarta pecetea Sfintei Treimi, cum as putea sa gasesc aceste simboluri. Si m-am gandit la cele trei sageti de lumina care poarta in ele pecetea treiului,  Ele ce ating devine lumina , putere, energie, forta, culoare , sens. Sunt doua sfere exterioare, una in intuneric, care abia se vede, si cealalta lumina de la aceste energii, este vorba aici de partea lumii care ne este noua aratata si daruita noua spre cunoastere, si cealalta parte care se ascunde, pentru ca Dumnezeu este infinit, dar noi nu putem cunoaste decat prin taina puterii Lui creatoare.

Asta am incercat sa redau. Dar pictura e matematica. Este extrem de geometrizata, dar plasticizata prin forma si culoare. E ceva frumos pentru mine , pentru ca imi exprima ideea, si-mi place, conceptualizez.

– Am putea spune ca pictezi in stil clasic in contextul artei moderne. Ce artisti te-au influentat si te-au inspirat?

– Sunt trei, Fra Angelico, Michelangelo si  Van Gogh. De la Van Gogh, scrisorile lui, am invatat sa pictez.

– Unde ai expus?

– In Bucuresti, de foarte multe ori, iar in afara tarii, in Elvetia si Polonia, In Elvetia, trebuie sa ii multumesc doamnei Marinele Safta, si in Polonia, domnului Cornel Calonfirescu, doua persoane extraordinare.

– Cine sunt pictorii alaturi de care ai expus?

– Am un grup de pictori, printre ei Reli Daniela Voicu, Rodica Voicu, Mirela Traistaru.

„Lumina de pe umarul stang”

– Ce este „Lumina de pe umarul stang”?

– Consider ca mergem prea repede si nu mai avem timp sa privim cerul, care se oglindeste pe umerii nostri. Pictorita din mine considera ca trebuie sa picteze si sa arate oamenilor ce face, invitandu-i printr-un gest : ”sa te privesti in inima si apoi sa faci aceasta rotire, catre umarul stang unde este asezata lumina cerului si apoi catre cer, iar pictura sa devina zbor ca si rugaciunea, ca si visul, ca si puterea si forta vietii. Prin aceasta intoarcere ochii devin curati si poti sa vezi Adevarul, Calea si Viata.”

– In poezia „E ca si cum eu”, din volumul „Cea care as fi”, afirmi: „M-as desparti pe din doua,/ Ca si cum un fulger/ Ar patrunde in stanca,/ Stanca s-ar crapa”. Ai avut o expozitie de pictura si poezie “ Punctul de la infinit”. A fost aceasta expozitie momentul unei dualitati – pe de o parte poeta, pe de alta parte pictorita Victorita Dutu – sau a marcat momentul unei simbioze intre cele doua arte pe care le practici?

– E o dualitate pe care o traiesc zilnic si cred ca fiecare dintre noi traieste asa prin ascunsul din noi. O parte din mine a tasnit in sus, catre cer, si cealalta e rostogolita in bolovanii calcati de pasii oamenilor, indiferenti la mersul lumii si al lor. La mine, in interiorul meu, lucrurile nu sunt separate, nu stiu cum sa explic asta.

„Noi traim in viitor, si nu in trecut”

– Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pana acum?

– Toate realizarile mele de pana acum sunt foarte mari, pentru ca sunt darul lui Dumnezeu si curatia oamenilor care au contribuit la realizarile mele, pentru ca nu as fi putut sa fac nimic de una singura. Fiecare realizare a mea este extraordinar de importanta, pentru ca ea a fost colosala la momentul in care a venit, ca sa o traiesc ca o binecuvantare de la Dumnezeu si m-a propulsat cu zeci de ani putere inainte, pentru ca noi traim in viitor si nu in trecut. Acum, cea mai apropiata realizare este premiul din Liban, cat ma bucur pentru asta, si ma bucur extraordinar de mult ca nu sunt singura, ca suntem atat de multi romani, ce frumos. Avem demnitate, putere, forta, suntem liberi. CE FRUMOS !!!!!!! Tacerea devine creatoare! Singuratea devine creatoare. Cea mai mare realizare a mea este puterea pe care mi-o da Dumnezeu sa merg inainte, orice ar fi. Nu-i frumos?

– “Asteptam ca timpul/ Sa se transforme intr-o raza de soare”, spui in poemul „Copilul din mine ma priveste din cer”. Cum se va transforma in viitor, timpul intr-o raza de soare, pentru tine, ce planuri ai?

– Sa nu renunt niciodata, la idealurile de la douazeci de ani. Sa le indeplinesc pe acelea.

– Cum iti petreci timpul liber?

– Nu am timp liber, pentru ca ma straduiesc sa-l flosesc integral si sa nu il pierd.

– Ce hobby-uri ai?

– Nu am asa ceva, am numai lucruri serioase, ma odihnesc muncind la altceva. A, ba da, ar fi unul, sa-mi conduc masina, imi place la nebunie! E un hobby?

– Pe 11 august 2007 ai lansat antologia de versuri „Drumurile vietii”. Unde se intersecteaza pentru Victorita Dutu drumurile matematicii, ale filosofiei, ale picturii si ale creatiei literare?

– In Drumul cautarii lui Dumnezeu si al urmarii lui Hristos.

– Ai un mesaj pentru cititorii nostri?

– Da, doua versuri dintr-un poet de care sunt indragostita: “Adevaratele infrangeri/ Sunt renuntarile la vis.” (Radu Gyr)

Victorița Duțu

www.phoenixmission.org

……………………………………………………………..

(INTERVIU) Victoria Duţu: Consider că nu trebuie să plec din țară ca să mă afirm, pot să fa acest lucru și aici18 Octombrie4

Victoria Duțu  a participat în perioada de 24-28 septembrie cu o expoziție de pictură la Casino Velden, din Austria.  Expoziția a fost prezentată în cadrul evenimentului ” Lifestyle Day & Woman`s Night Luxury 2014 Casino Velden”,  sub egida Camerei de Comerț a Austriei.

Totodată, pictorița  Victoria Duțu are expuse permanent opt lucrări la Consulatul Român din Klagenfurt, Austria,  cu sprijinul Monicăi Ioanitescu și a secretarului de consulat, Simona Regenfelder. Mai multe detalii desprea activitatea pictoriței, despre expoziția prezentată în Austria, ne-a relatat Victoria Duțu în cadrul unui interviu pentru CURENTUL.

C: Dna, Duțu cum îmbinați literatura, pictura și matematica? Găsiți interferențe între ele, pot servi una alteia sursă de inspirație?

V.D.: Atît matematica, cît și literatura mă ajută foarte mult în pictură, ele se completează reciproc. Sunt cazuri în care inspirația îmi vine mai ușor în poezie și redau la moment ceea ce simt. La fel și în pictură, pot să redau anumite trăiri și idei, și un anumit fel de gîndire pe care nu-l pot reda în poezie. Însă,  am și momente cînd simt nevoia să lucrez numai cu rațiunea, și atunci mă axez mai mult pe matematică, rezolvînd probleme dificile, sau pregătindu-mă pentru elevii pe care îi am în grijă. Îmi place să citesc, dacă am posibilitatea, atunci ar fi de dorit tot timpul. Spre exemplu, recent am reluat  în întregime să recitesc întreaga Dogmatică a Părintelui Staniloae, vreau să am o privire unificatoare și de sinteză asupra celor trei volume. Matematica mă ajută  în toate,  deoarece,  ea este ordinea și echilibrul, ea întinde privirile către infinit.

C: Imaginile din cărți vă aparțin, cine le elaborează?

V.D.: Tot ce este legat de opera mea îmi aparține mie în întregime. Nu-mi place faptul atunci cînd cineva se implică în opera mea, categoric. Mi s-a întîmplat o singură dată cînd un editor mi-a adăugat de la sine o jumătate de pagină la un volum de proză fără a fi înștiințată. Nu m-a încîntat acest gest. În România este așa un fel de modă, de a crea totul singur, mai alescînd este vorba de cultură. Toată munca grafică, picturile, foto, toate îmi aparțin. Spre regretul meu, prima carte de debut nu a fost tipărită cu picturile mele, și faptul că nu au fost acceptate la fel mi-a strîrnit un șir de dubii, deoarece era din cont propriu. Am avut ocazia să refuz ,însă evident că  nu am avut curaj. Vreau, și mi-am propus că tot ceea ține  de opera mea să fie în întregime creația mea.

C: Cum ați ajuns să participați la expoziția de pictură de la Casino Velden, Austria în cadrul Evenimentului ” Lifestyle Day & Woman`s Night Luxury 2014 Casino Velden” ?

V.D.: În cadrul acestui eveniment am participat datorită propunerii directorului Radioului Radiotvunirea.com,  Ioan Godja, de la Viena, Austria. Sunt realizatoarea Emisiunii “Învaţă și învinge” la acest radio al  Românilor de pretutindeni. Organizatorul evenimentului în sine a fost  Monica Ioanitescu.

C: Care au fost condițiile de participare?

V.D.: Prefer să nu vorbesc de condiții. Sunt confidențiale.

C: Cîțe lucrări ați prezentat  în cadrul expoziției (mărime, culoare, material)?

V.D.: În total au fost 34 de lucrări. O parte a acestor picturi au fost expuse în aprilie la Viena, la Galeria Time. Lucările au fost aduse cu mașina personală de către Ioan Godja, care a fost prezent la eveniment alături de soția sa Norica Godja, cercetător în chimie la Universitatea din Viena. Aduc sincere mulțumiri acestor persoane, fiindcă fără ei nu aș fi putut realiza această expoziție. Lucrările sunt acrilyc pe pînză. Patru lucrări au  fost de mărimi mici 30/30 cm, iar celelalte de 50/70 cm.

C: În ce țări ați mai expus lucrările?

V.D.: Am participat la expoziții, atît în țară, cît și în străinătate. Spre exemplu în Elveția mi-am expus lucrările de doua ori, în Polonia am participat la o expoziție organizată de către Cornel Calomfirescu, consul al României în Polonia, în Italia- în cadrul Festivalului de la Sanremo, în Marea Britanie, Londra, la Galeria “Brick Lane” 2014, anul acesta în Franța împreuna cu Artec mondial, și de asemenea în Japonia. În aprilie 2015 mă așteaptă o expoziție de pictură la New York.

C: Care dintre țari va impresionat cel mai mult? Și prin ce anume?

V.D.: Nu pot să fac un eventual  clasament. În fiecare țară unde am mers am avut multe de învățat. De fapt cea mai provocatoare țară și cel mai incitant oraș rămîne a fi  România și Bucureștiul. Este un pariu cu mine: consider că nu trebuie să plec din țară ca să mă afirm,  însă fiind în țara mea,  și să plec cu picturile și cărțile peste hotare.

C: Cu ce se  deosebește o expoziție în străinătate cu una de la noi?

V.D.: Acolo e mai organizat, se ocupă altcineva de tot. Aici tu trebuie să faci totul. Este și o mai bună percepție. Dar, ca să nu generalizez, este și aici public care gustă și simte pictura, arta și poezia. Însă dacă e să vorbim de publicul larg , nu am văzut și nu cred că sunt diferențe. Deosebirile de talie mai mare le reprezintă ceea spre ce tind ei, ceva de vîrf,  și acolo ar  trebui să ajungem și noi. Cred cu certitudine, spre aceste culmi  trebuie să ţintim și noi. Cred că fiecare român care vrea să se realizeze, nu trebuie să-l aibă în vedere pe cel care e la nivelul său dintr-o altă țară, ci să-l aibă ca model pe cel care e mult mai sus decît dînsul și să își dea toată silința să fie  la fel,  sau să tindă spre aceasta. Cred că în acest sens este problema noastră. O pătură mai mare de oameni, mult mai mare care să țintească spre vîrfuri ca sa fim comparabili cu nivelul celor de peste hotare. Cred că nu avem de parcurs o cale lungă spre acest lucru,unii  au și ajuns deja la această înălțime.

C: Dna Duțu, povestiți-ne și despre soarta celor opt lucrări expuse permanent la Consulatul Român din Klagenfurt, Austria?

 V.D.E o poartă deschisă, o posibilitate de colaborare în viitor. Alături de Simona Regenfelder o să încercăm să organizăm pe viitor o altă expoziție. Ele fiind în Consulat , sunt văzute permanent de publicul de acolo, și recunosc, e ceva onorabil și frumos pentru mine.

C: Apropo, poate astăzi un pictor din RM să se întrețină și să-și expună lucrările și peste hotare fără a fi sponsorizat de către cineva? În ce mod?

V.D.: Cred că problema aceasta este una foarte spinoasă. Să fii pictor e o chestiune de business de înaltă clasă, acesta cere să fii un manager foarte bun și  să investești timp, răbdare și străduință ca să fii cunoscut. Cred că sunt pictori care doar vînd, și care trăiesc din artă. Eu cunosc cîțiva care o duc bine pe spatele picturii. Aceștia mereu sunt în căutare de parteneri și colaboratori, totodată, își caută tot mai mult clienții. Eu nu am ajuns la acest stadiu, eu nu trăiesc din artă și nu cred că aș putea face acest lucru. Eu sunt profesor de matematică și meseria mea este de profesor la catedră,  și e ceva care mă onorează. Nu mă interesează că unii „strîmbă” din nas la cuvîntul profesor. Și mai ales că profesorii sunt foarte respectați, ei fac parte dintr-o altă categorie. Cît privește sponsorizările, ele sunt foarte bune și binevenite, dar nici un pictor nu trebuie sa se bazeze pe asta, ci trebuie să fie țintit spre ceea ce poate el să realizeze. Sponsorizările sunt ocazionale,  baza o reprezintă ceea ce faci tu. Tu trebuie să cauți oamenii  care să se bucure de oferta ta, de a înfrumuseța pereții caselor acestora, și ei de a rămîne mereu mulțumiți de lucrul tău. Și trebuie sa te adaptezi. Dacă aștepţi doar să găseşti sponsorizări e așa de frustrant, nu iți mai vine să faci nimic. Acest lucru iți reduce din valoare și din ambiție. Trebuie să te descurci de unul singur. Nu trebuie să te lași niciodată învins.

Autor: Tatiana Cocerva

…………………………………………………………………………

Comanda direct de la autoare cu autograf sau de pe Amazon

contact: Phone and WhatsApp  +4.0740.27.99.08 / victoritadutu@gmail.com / victoritadutu@hahoo.com

………………………………

#cumpara #buy #amazon #bestseller #boosk #boostore #booksop #carti #romane #novels #romance #poetry #poezie #achizioneaza #pay #vinde #sell #sold #vandut #literature #filosofie #religie #stiinta #matematica #geometrie #literatura #cultura #culture #expozitie #arta #exhibition #art #tablou #landscape #cadou #gift #peisaj #victorie #victory #writer #scriitor #pictor #poet #romancier #painter #poetry #philosophy #reader #fait #God #Dumnezeu #Iisus #Jesus #saint #holy #MaicaDomnului #biserica #church #MotherOfJesus #1

Advertisements